fbpx
duminică, aprilie 28, 2024
spot_img

Trei primării din Prahova primesc fonduri de la CJ pentru investițiile în școli și grădinițe noi

Citește Și

- Reclamă -

Primăriile din comunele prahovene Gorgota, Berceni și Florești, care au investiții în derulare pentru școli și grădinițe noi, primesc 1,1 milioane de lei de la Consiliul Județean, în baza unor parteneriate aprobate joi.

Alocarea fondurilor și intrarea în parteneriat cu primăriile respective au fost aprobate joi, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Prahova. Potrivit autorităților prahovene, lucrările sunt pe ultima sută de metri, iar primăriile aveau nevoie de fonduri pentru plata constructorilor și finalizarea recepțiilor.

- Reclamă -

Suma totală alocată este de 1,1 milioane de lei.

Lucrări avansate la Școala Sf. Nicolae din Mizil

Cea mai mare sumă, de 400.000 de lei, ajunge la Primăria Gorgota, care are în derulare un proiect de modernizare, extindere și dotare a Școlii Gimnaziale din satul Potigrafu. E de așteptat ca aceasta să fie inaugurată pe 11 septembrie, la deschiderea anului școlar, în prezența mai multor oficialități prahovene, și să se numere, în urma proiectului de investiții, printre cele mai moderne din județ.

S-au finalizat lucrările la școala din Puchenii Mari

Primăriile din Berceni și Florești primesc câte 350.000 de lei, conform aceleiași hotărâri adoptate de Consiliul Județean, pentru proiectul de construire a unei grădinițe cu program prelungit, cu regim de înălțime Sp+P+1, respectiv finalizarea construirii unei grădinițe în satul Florești.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut