fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Trei reţineri după percheziţiile DIICOT într-un dosar privind rafinăria Vega din Ploieşti

Citește Și

- Reclamă -

Trei persoane au fost reţinute, miercuri, 24 noiembrie, în dosarul privind ecologizarea batalurilor de reziduri petroliere aflate în proprietatea Rafinăriei Vega din Ploieşti.

Potrivit unor surse judiciare, printre suspecţii reţinuţi se află angajaţi ai Rompetrol. Acuzaţiile din dosar sunt de constituire de grup infracţional organizat, înşelăciune şi fals.

- Reclamă -

Procurorii DIICOT din Ploieşti au dispus, miercuri seară, 24 noiembrie, reţinerea celor trei persoane, dintre care două se pare că sunt angajate ale Rompetrol, după o serie de percheziţii care au avut loc la Ploieşti, Constanţa şi Bucureşti.

Şapte persoane au fost aduse la audieri în cursul zilei de miercuri, dar doar trei dintre acestea au fost reţinute.

Potrivit DIICOT, în cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2018, mai multe persoane, printre care şi trei angajaţi în cadrul S.C Rompetrol Rafinare S.A, au constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a înşela atât Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, în calitate de beneficiar al 44.69% din acţiunile Rompetrol Rafinare, cât şi pe ceilalţi acţionari ai companiei sus amintite.

- Reclamă -

În urma investigaţiilor efectuate s-a reţinut faptul că, prin declaraţii false depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova, membrii grupului infracţional organizat au creat aparenţa că Batalul nr. 18 din cadrul Rafinăriei Vega Ploieşti a fost ecologizat în totalitate, extrăgându-se atât gudron acid, cât şi sol contaminat, în condiţiile în care, în respectivul batal, gudronul acid fusese deja extras, operaţiunea respectivă de extragere fiind finalizată în cursul anului 2009.

Gruparea infracţională organizată a funcţionat pe două paliere, membrii acesteia având roluri bine definite. Pe primul palier au activat reprezentanţii legali ai beneficiarului Rompetrol Rafinare S.A. care au semnat contractul încheiat cu societatea comercială prestatoare, precum şi anexa la acesta, având ca obiect ecologizarea batalului 18, prin care se atesta în fals necesitatea eliminării gudronului acid existent în batal.

Prin activitatea întreprinsă în cadrul grupării, semnând contractul şi actul adiţional la acesta, înscrisuri ce au stat la baza efectuării unor plăţi în valoare cumulată de 10.097.575,35 lei pentru eliminare gudron acid care în realitate nu exista depozitat în batal, pe adâncimea de un metru, au creat aparenţa existenţei respectivului deşeu, care ar fi trebuit eliminat.

Pe al doilea palier, au activat reprezentanţii legali ai prestatorului care, de altfel, au şi semnat din partea acestuia contractul încheiat cu Rompetrol Rafinare S.A. şi anexa la acesta, precum şi procesul-verbal de predare-primire amplasament în cuprinsul căruia se atesta în fals necesitatea efectuării unor lucrări de tratare, eliminare şi valorificare gudroane acide, inclusiv din batalul 18, în condiţiile în care această materie nu mai exista în respectivul batal.

- Reclamă -

Aceştia au întocmit în fals un număr de 4 facturi fiscale emise de prestator către Rompetrol Rafinare S.A. şi anexele la acestea, respectiv a tichetelor false de cântar prin care se atesta aparenta transportare, în vederea ecologizării, a gudronului acid din batalul 18 prin efectuarea a 920 de curse.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut