Un pasager al zborului operat noaptea trecută de Tarom pe ruta Bruxelles-Otopeni și-a tăiat venele în timpul zborului cu o lamă pe care o avea ascunsă în gură.
Potrivit hotnews.ro, bărbatul a devenit recalcitrant în timpul zborului, apoi după aterizare a scos lama și și-a tăiat venele.
Polițiștii de frontieră au fost solicitați pentru a debarca pasagerii din cursa tarom RO 374 în urma incidentului. Bărbatul care a recurs la acest gest este cetățean român, potrivit Realitatea TV.
A fost chemată echipa medicală din aeroport care a oferit primul ajutor persoanei în cauză.
Pasagerii au fost debarcați pe ușa din spate a aeronavei, iar victima, care și-a tăiat venele la aterizare, a fost transportată la spital, potrivit Știrile ProTV.
Potrivit hotnews.ro, bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice încă din anul 2010. Acesta a fost internat în repetate rânduri la psihiatrie și a avut mai multe tentative de sinucidere, au mai precizat sursele citate.
Din verificările efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că bărbatul nu este urmărit general și nu face obiectul nici unui consemn operativ.