fbpx
vineri, mai 3, 2024
spot_img

Un microbuz a intrat într-o betonieră. Un mort şi cinci răniţi

Citește Și

- Reclamă -

accident microbuz 66179600 - Ziarul INCOMODUn accident cumplit a avut loc, joi dimineață, în Suceava, la ieșirea din Fălticeni, spre Gura Humorului, pe DN 2E. Un bărbat a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite după ce un microbuz s-a izbit de o betonieră.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, accidentul a avut loc la ieşirea din Fălticeni spre Gura Humorului, după ce şoferul micobuzului a intrat pe DN 2 E fără să se asigure, fiind lovit de un camion.

- Reclamă -

În urma impactului, şoferul microbuzului a murit, iar cinci pasageri din microbuz au fost răniţi. La locul accidentului au intervenit două ambulanțe și un echipaj SMURD.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, răniţii au primit asistenţă medicală la faţa locului, iar trei dintre ei au fost transportaţi la Compartimentul de primire urgenţe al Spitalului Fălticeni. Ceilalţi doi, care au escoriaţii minore, au refuzat transportul la spital.

„În urma accidentului, au rezultat şase victime, dintre care una decedată. Este vorba chiar de şoferul microbuzului. Celelalte cinci victime, toate provenind din microbuz, au fost rănite uşor. Doar trei dintre acestea au avut nevoie de transport la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

- Reclamă -

Traficul pe DN 2E a fost blocat pe un sens de mers.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut