fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Un sucevean a lovit un martor implicat în dosarul său. Ce pedeapsă a primit

Citește Și

- Reclamă -

suc - Ziarul INCOMODUn sucevean a fost pus sub control judiciar după ce a agresat un martor. Acesta a spart mai multe geamuri ale casei martorului implicat într-un dosar, a intrat în locuinţa acestuia şi l-a lovit cu palma. Acum este cercetat pentru răzbunare ca urmare a ajutorului dat justiţiei.

Bărbatul este acuzat că a aruncat cu pietre şi a spart mai multe geamuri de la casa unde locuieşte un consătean de 30 de ani, care a dat declaraţii într-un dosar penal în care este cercetat bărbatul. După mai bine de două ore a revenit, a forţat poarta de acces în curte şi usa de acces în locuinţă, a intrat singur în camera în care se afla bărbatul de 30 de ani, pe care l-a lovit cu palma peste cap.

- Reclamă -

Asta pentru că bărbatul agresat a fost martor asistent la percheziţia efectuată la domiciliul lui Maciuc în 9 aprilie şi a dat declaraţii în cadrul unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. Agresorul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, apoi s-a dispus măsura controlului judiciar.

Sursa: www.antena3.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut