fbpx
marți, aprilie 30, 2024
spot_img

USR Prahova: 8 primari vor să vină la noi

Citește Și

- Reclamă -

USR Prahova a organizat vineri o conferință de presă în care a fost discutată și migrația primarilor în pragul alegerilor locale din iunie. Cristian Apostol, membru USR, recent demisionat din funcția de vicepreședinte al organizației județene, spune că opt primari și-au anunțat intenția de a trece la ei (video la finalul articolului).

Apostol (USR) a mai precizat că parte dintre acești primari, culmea, sunt anunțați și ca trecând la PSD. Așa că cert este un singur lucru: până nu vor apărea listele oficiale de candidaturi, zilnic vor apărea noi zvonuri privind migrația primarilor.

De altfel, după ce Bogdan Novac, președinte Uniunii Salvați România Prahova, și Cristian Apostol, vicepreședinte al organizației, au demisionat săptămâna aceasta din funcțiile politice din partid, s-a vehiculat inclusiv că aceștia ar merge către o altă formațiune politică.

- Reclamă -

Despre Bogdan Novac, atât acesta, cât și colegii săi din USR, spun că rămâne simplu membru al partidului și că va fi candidatul Uniunii Salvați România pentru primăria Breaza.

Cât despre el însuși, Apostol susține că nu se va regăsi pe listele de la alegerilor locale, nici măcar din poziția de candidat pentru un mandat de consilier județean.

Despre tensiunile din USR care ar fi dus la cele două demisii și anume faptul că listele de candidați pentru șefia Consiliului Județean Prahova și pentru primăria Ploiești ar fi fost impuse de conducerea națională a partidului, Cristian Apostol spune că organizația a acceptat decizia de la nivel național de a-l susține pe George Ionescu, de la Forța Dreptei, să fie candidatul Alianței Dreapta Unită la județ.

- Reclamă -

Potrivit acestuia, în sondaje, USR Prahova avea un scor de 20% în județ, iar George Ionescu ar fi garantat în fața conducerii de la centru că va obține 30% din voturi, așa că s-a luat decizia să fie candidatul Alianței. 

Urmărește-ne pe Youtube: https://www.youtube.com/@ZiarulIncomod/videos

Urmărește-ne pe Whatsapp

Urmărește-ne pe canalul de Telegram: t.me/ziarulincomod

- Reclamă -

Urmărește-ne pe Facebook: https://www.facebook.com/ZiarulIncomod

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

BEC a stabilit ordinea partidelor pe buletinul de vot. Cum arată acesta – FOTO

Biroul Electoral Central a stabilit, prin tragere la sorţi, numărul de ordine de pe buletinele de vot a partidelor...
Sari la conținut