fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

VIDEO Ce se întâmplă cu bebelușii abandonați la naștere, în Maternitate

Citește Și

- Reclamă -

Din păcate, încă mai sunt cazuri când nou-născuții sunt abandonați în Maternitate. În Ploiești, în primele nouă luni ale anului, 17 bebeluși au fost abandonați de mame în spital. Anul trecut, au fost 19 astfel de cazuri.

Cifrele ne-au fost puse la dispoziție de dr. Călin Boeru, șef secție obstetrică ginecologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în cadrul unei emisiuni în studioul Incomod.

L-am întrebat pe dr. Boeru ce se întâmplă atunci când o mamă decide să își abandoneze copilul nou-născut. Potrivit dr., foarte multe dintre aceste mame sunt convinse să se răzgândească. Intervin atât psihologul maternității, cât și reprezentanți ai unor instituții de protecție socială, cum ar fi DGASPC, care de cele mai multe ori o conving pe mamă să ia copilul acasă.

- Reclamă -

Sunt, însă, și mame care nu revin asupra deciziei, iar în aceste cazuri se încearcă plasarea copilul la un alt membru al familiei. Uneori, bunicii sunt cei care acceptă să crească nou-născutul. Dacă nu se găsește nicio variantă, copilul ajunge la un asistent maternal.

Vezi mai jos fragmentul de emsiune în care dr. Călin Boeru explică ce se întâmplă într-un astfel de caz:

Vezi aici integral emisiunea cu dr. Boeru, șef secție obstetrică ginecologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Greva TCE se amână. FOTO-DOCUMENT

Greva angajaților TCE, operatorul public de transport în comun din Ploiești, se amână.Inițial, angajații TCE care fac parte din...
Sari la conținut