fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

VIDEO| Consiliul Local Ploiești, vot decisiv pentru proiectul european de lărgire la 4 benzi a ieşirii din Ploieşti spre Târgovişte

Citește Și

- Reclamă -

Consiliul Local Ploieşti a aprobat marţi, cu 16 voturi pentru şi 3 abţineri, două proiecte de hotărâre care vizează modernizarea din fonduri europene a ieşirii spre Târgovişte, în zona Podul Înalt. Deşi nimeni nu a contestat necesitatea, au existat contradicţii privind legalitatea, în contextul în care pasajul de cale ferată propriu-zis, cel care dă şi numele zonei, nu se află în proprietatea Primăriei, fiind folosit în prezent de o firmă privată.

Cererea de finanţare de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional, e depusă de luni bune. Votul de astăzi vine după ce Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, care are rolul de organism intermediar de control, a solicitat lămuriri suplimentare. Primul proiect de hotărâre a vizat modificarea unor indicatori tehnico-economici din documentaţia depusă, iar al doilea, venit în completare, a vizat modificarea cheltuielilor pe care municipalitatea îşi asumă să le susţină din surse proprii.

- Reclamă -

Practic, votul favorabil de astăzi, identic la ambele proiecte de hotărâre, creşte până aproape de sută la sută şansele ca obiectivul de investiţii să fie acceptat la finanţare în viitorul apropiat, potrivit unor experţi în domeniul fondurilor europene, care au explicat că, ţinând cont de calendarul oficial, solicitarea unor modificări de acest gen vine după ce un proiect a trecut de toate analizele şi a fost declarat eligibil, dar, evident, înainte să fie semnat şi contractul de finanţare.

Deşi nimeni n-a contestat utilitatea, trei consilieri de la PSD s-au abţinut la vot, la ambele proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi, invocând o situaţie juridică neclară privind podul de cale ferată, cel care trece peste strada Gheorghe Grigore Cantacuzino şi care în mod evident, pentru a permite lărgirea străzii, trebuie la rândul său modernizat.

Consilierii PSD Ştefan Dănescu şi Gheorghe Andrei au argumentat că pasajul nu se află în proprietatea Primăriei, el fiind preluat pe durata proiectului şi urmând ca imediat după finalizarea lucrărilor să fie cedat la loc către Ministerul Dezvoltării, care îl are în administrare şi care l-a dat în concesiune către CFR, care la rândul său l-a închiriat către o firmă privată, singura care asigură curse de marfă pe această rută. „Sunt de acord că este oportun. Este foarte oportun. Dar nu ştiu cât este de legal”, a declarat Ştefan Dănescu.

- Reclamă -

În replică, primarul Adrian Dobre a declarat că, în mod evident, lărgirea şoselei nu se poate face fără reabilitarea podului de deasupra şi a comparat situaţia cu lucrările pentru relocări de reţele subterane pe care autorităţile locale trebuie să le facă în momentul în care investesc în infrastructura rutieră, dând exemple de la devierea unei conducte pe şantierul podului de la Gara de Vest, dar şi din cadrul unor proiecte derulate de Consiliul Judeţean Prahova. „Acel pasaj de cale ferată se află în domeniul public al statului. Nici conductele Transgaz nu sunt ale Primăriei, dar tot se poate interveni pentru devierea lor când a fost nevoie. Altfel, nicio lucrare executată pe domeniul public al statului pe care se află reţele nu s-ar mai putea derula”, a comentat primarul municipiului Ploieşti.

Proiectele de hotărâre au primit avize favorabile de la comisiile interne ale Consiliului Local şi de la direcţiile de specialitate din Primărie, iar secretarul general al municipiului a anunţat că îşi va da viza de legalitate pe ambele.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut