O fată de 14 ani din Câmpina a fost bătută cu bestialitate de o colegă. Scena, greu de privit, a fost filmată de un martor și a ajuns pe rețelele de socializare (video la finalul articolului).
Adolescenta care a fost bătută este elevă a Colegiului Nicolae Grigorescu din Câmpina. Incidentul s-a petrecut în curtea unei cofetării aflate peste drum de liceu.
Deși imaginile circulă în mediul online de câteva zile, la poliție nu a fost depusă nicio plângere.
Reamintim că ziarul Incomod a scris în weekend despre acest caz. Victima și agresoarea sunt eleve în clasa a VIII-a în cadrul Colegiului Național Nicolae Grigorescu din Câmpina, bătăușa fiind cunoscută drept un copil problemă. Așa cum se vede din filmare, cele două fete s-au întâlnit pe terasa unei cofetării aflate peste drum de liceu.
Victima stă pe scaun la una dintre mese și este lovită din senin de colega sa. Este trasă violent de păr, lovită în mod repetat cu pumnii în cap și în spate, apoi lovită cu genunchiul în zona feței. Despre cea care filmează, se spune că ar fi o fată mai mică de vârstă, elevă în clasa a V-a în cadrul aceleiași școli.
Agresoarea este cunoscută în cadrul unității de învățământ drept un copil problemă și se pare că are în spate o poveste de viață specială.
Există însă și o a doua explicație legată de această filmare. Unii susțin că totul este o regie, clipul fiind doar un răspuns la o provocare, astfel de situații fiind apreciate pe rețelele de socializare.
Din imaginile necenzurate se poate vedea că protagonistele nu au un dialog înainte de ”atac”. Bătăușa stă pașnică lângă victimă și pare că așteaptă un semn de la cea care filmează, să înceapă atacul. Mai mult, autoarea filmării se poziționează confortabil imediat ce pornește înregistrarea video. În imagini se observă la un moment dat cum se așează, relaxată, picior peste picior, cel mai probabil pe un scaun aflat la o altă masă.
Totuși loviturile nu par simulate, ba din contră.
Într-un răspuns oferit ziarului Incomod, Poliția Prahova spune că a deschis dosar penal:
În urma apariției în spațiul public a unei înregistrări video care ilustrează cum o tânără agresează fizic o altă tânără, la data de 4 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina s-au sesizat din oficiu, efectuând cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Astfel, în urma cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că la data de 30 ianuarie a.c., două minore de 13, respectiv 14 ani, s-ar fi întâlnit pe terasa unei unități de alimentație publică, din municipiul Câmpina unde au avut o discuție în contradictoriu, ulterior, tânăra de 14 ani agresând-o pe cealaltă cu palmele în zona capului și a corpului.
În urma verificărilor, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, domiciliată în municipiu, urmând a fi stabilită situația de fapt.
Tânăra agresată nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, iar părinții acesteia nu au formulat plângere cu privire la fapta comisă.
La acest moment, cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.