Din momentul în care autoritățile au anunțat oficial că Spitalul Municipal Câmpina va deveni unitate suport COVID-19, o parte dintre medicii care lucrează aici și-au anunțat demisia. Trei dintre aceștia au specializare în anestezie și terapie intensivă.

La o săptămâna de când trei medici, care aveau contract de colaborare cu spitalul de la Câmpina anunțau că nu vor mai veni la serviciu, un alt val de cadre medicale și-a anunțat demisia. Doi dintre medici (un chirurg și un cardiolog) au vârste înaintate, peste 70 de ani, iar decizia lor este justificată.

Ceilalți sunt tineri, dar au părăsit spitalul de teamă să nu fi infectați de la pacienții confirmați COVID-19 care vor fi tratați în scurt timp la Câmpina.

Dr. Călin Tiu, managerul spitalului, a precizat că unitatea pe care o conduce a primit echipamente de protecție suficient de multe pentru ca personalul medical să fie protejat împotriva virusului.

Rămâne doar ca la Câmpina să fie aduse echipamente medicale (ventilatoare) absolut necesare pentru pacienții COVID-19 care prezintă forme agresive ale bolii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here