62 de polițiști și personal contractual din cadrul IPJ Prahova au fost cercetați disciplinar de la începutul anului până în prezent, în cadrul a 54 de dosare de cercetare prealabilă disciplinară soluționate de Biroul Control Intern (BCI). La solicitarea reporterilor ziarului Incomod, Poliția Prahova ne-a oferit exemple de dosare în care polițiștii din județ au fost cercetați anul acesta de BCI.

Pe 28 martie 2016, BCI a finalizat cercetarea prealabilă prin care un agent de poliție a fost găsit vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare de comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției. Concret, în sarcina agentului de poliţie s-a reţinut că, în timpul programului de lucru, a plecat de la serviciu şi a consumat băuturi alcoolice.

În urma soluţionării cercetării prealabile a fost sesizat Consiliul de disciplină, care a propus sancţionarea poliţistului prin diminuarea salariului funcţiei de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, propunere aprobată de conducerea I.J.P. Prahova. După dispunerea sancţiunii, agentul de poliţie a încetat raporturile de serviciu cu instituţia, prin pensionare.

Pe 26 ianuarie 2016, BCI a finalizat cercetarea unui alt polițist care a fost găsit vinovat de faptul că nu a efectuat acte în două dosare penale pe care le avea în lucru, neexecutând sarcinile dispuse de procuror. Conducerea IPJ Prahova a dispus ca polițistul să primească o mustrare scrisă.

Pe 9 iunie 2016, a fost încheiată cercetarea unui alt agent de poliție, care a fost acuzat că i-a aplicat unui conducător auto o sancțiune mai ușoară decât cea prevăzută pentru abaterea rutieră săvârșită și nu i-a reținut permisul de conducere conform normelor legale în vigoare. Fapta polițistului a fost cercetată inițial de către procuror în cadrul unui dosar penal. Conducerea Poliției Prahova a dispus, și în acest caz, ca agentul de poliție să primească o mustrare scrisă.

Pe 24 iunie 2016, BCI a constatat vinovăția unui ofițer și a doi agenți de poliție, sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege. Concret, cei trei au fost găsiți vinovați de faptul că au efectuat superficial verificări cu privire la aspectele sesizate de către un petent.

De același lucru a fost acuzat un agent de poliție în data de 20 mai 2016, pentru că nu a respectat termenele stabilite de șeful ierarhic pentru afișarea unor procese-verbale de contravenție și pentru soluționarea altor lucrări diverse.

Un caz asemănător este al unui agent de poliție a cărui cercetare a fost finalizată de către Biroul Control Intern pe data de 6 iulie 2016, fiind acuzat de faptul că nu a respectat termenul stabilit prin norme interne pentru înaintarea unor documente la Serviciul Rutier.

Ultimele trei cazuri menționate au fost apreciate ca fiind de o gravitate redusă, astfel încât conducerea IPJ Prahova a dispus aplicarea măsurii administrativ-preventive a atenționării.

2 COMENTARII

  1. nr.lor e mult mai mare. Ar trebuii ca IPJ sa faca controale in tot jud. Ex. PLOPENI unde vezi un politist la un….nzile. CE fac nimic din ordine si disciplina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here