Un tânăr de 19 ani i-a pus pe jar pe polițiști, vineri noapte. Aflat la volanul unei mașini, pe DN 1, acesta nu a oprit la semnalul agenților, apoi a abandonat mașina și a fugit. A fost prins însă în scurt timp.
Tânărul este din Albești. După ce a băut cu niște prieteni, a luat mașina aflată în curtea acestora și a plecat.
A ajuns până îîn Bărcănești, pe DN 1, unde o patrulă a Poliției a încercat să-l oprească pentru control.
Tânărul a refuzat să oprească mașina, iar polițiștii au pornit în urmărirea lui. Acesta a intrat pe o stradă laterală, a abandonat mașina și a luat-o la fugă.
Polițiștii l-au prins repede, după vreo 50 de metri, și l-au imobilizat.
„În urma testării, etilotestul a indicat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cu ocazia verificărilor efectuate a reieșit faptul că nici nu deține permis de conducere. Totodată, s-a stabilit că tânărul, aflându-se în vizită la niște prieteni ar fi sustras autovehiculul din curtea acestora, fără a avea consimțământul proprietarei.
Având în vedere aceste aspecte persoana a fost sancționată cu amendă în valoare de 4.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art.1 din O.M. (ordonanța militară) 3/2020.
Totodată, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și furt în scop de folosință”, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.