Preșcolarii Grădiniței cu program prelungit nr. 47 s-au alăturat campaniei “Plantează un copac! Adoptă un copac!”, inițiată de Primăria Ploiești.
Micuții au plantat, în curtea grădiniței, mai mulți puieţi, pe care îi vor îngriji și îi vor observa cum se dezvoltă, a anunţat Primăria Ploieşti într-un comunicat de presă. Copiii Grădiniței nr. 47 au fost încântați de această activitate și au învățat despre beneficiile aduse de copaci oamenilor.
„Reamintim că această campanie a municipalității ploieștene se desfășoară în mai multe sesiuni și are ca obiectiv principal plantarea a 1000 de copaci la Parcul Municipal Vest și a altor câteva sute în alte zone din oraș. Soluția cea mai eficientă pentru combaterea poluării atmosferice rămâne plantarea copacilor, a căror prezență, pe lângă o mai bună oxigenare a zonelor în care aceștia există, oferă și o stare de bine și relaxare pentru oameni. Printre beneficiile aduse de prezența copacilor menționăm: reducerea poluării fonice și atmosferice, reducerea efectelor caniculei în timpul verii, oprirea eroziunii solului și asigurarea unui scut natural împotriva efectelor distrugătoare ale vântului puternic”, se mai arată în comunicatul transmis de Primărie.
Persoanele care vor să se alăture campaniei “Plantează un copac! Adoptă un copac!” se pot înscrie pe grupul de Facebook lansat cu această ocazie de administraţia locală.