fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Bursa de Valori Educaționale a fost deschisă

Citește Și

- Reclamă -

Primăria municipiului Ploiești şi Inspectoratul Școlar Județean Prahova au declarat deschisă, luni, 16 mai 2016,  cea de-a XVI –a ediție a Bursei de Valori Educaționale, eveniment organizat în perioada 16 – 20 mai 2016 la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești și care reunește oferta educațională a tuturor unităților de învățământ liceal din Ploiești, pentru anul școlar 2016 – 2017.

La festivitate au participat reprezentanții conducerii administrației locale – dl Cristian Mihai Ganea, viceprimar cu atribuții de primar, dl Răzvan Ursu – consilier local cu atribuții de viceprimar, doamna Marilena Stanciu – consilier local, președinta Comisiei de  Învățământ, Sănătate, Știință, Cultură, Culte, Tineret și Sport.

- Reclamă -

De asemenea, la eveniment au fost prezenți, domnul Nicolae Angelescu, inspector general școlar, Aurel Graur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Prahova și Liliana Enescu – consilier primar pe probleme de învățământ al primarului, precum și directorii unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Ploiești.

În cadrul aceluiași eveniment, Primăria municipiului Ploiești a fost prezentă prin realizarea standului proiectului „O Primărie căreia îi pasă”, componenta a doua, care a vizat activitățile realizate în grădinițele din municipiul Ploiești.

Cu această ocazie, ansamblul folcloric al Colegiului “Virgil Madgearu” şi reprezentanții Palatului Copiilor au susținut un scurt program artistic.

- Reclamă -

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut