fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Un pompier și-a pierdut viața într-un incendiu la o fabrică din Jilava

Citește Și

- Reclamă -

Un pompier salvator de la Detașamentul Buftea-Garda Măgurele, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” București-Ilfov a decedat în această dimineață, în timpul unei misiuni de stingere.

Incendiul, anunțat în jurul orei 07.30, se manifesta la o fabrică de încălțăminte din localitatea Jilava, pe o suprafața de aproximativ 2000 m2, la fața locului fiind alocate de urgență 12 autospeciale de stingere, patru autospeciale pentru intervenție la înălțime, o ambulanță SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, patru autospeciale pentru descarcerare și o autospecială CBRN.

- Reclamă -

Aflat într-unul dintre echipajele care acționau pentru lichidare, colegul nostru a fost surprins de un perete care s-a prăbușit. Întrucât flăcările se manifestă cu violență, pompierii nu pot pătrunde în zona în care acesta se află, pentru a-l recupera de sub placa de beton.
În prezent, la locul incendiului se află o echipă de criminaliști, care sub coordonarea procurorului militar cercetează cauzele și împrejurările în care s-a petrecut tragicul incident.
Să ne rugăm pentru el şi să-l cinstim, cu demnitate şi onoare.

Departamentul pentru Situații de Urgență transmite condoleanțe familiei, colegilor și prietenilor.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut