fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Acțiunile Poliției Locale Ploiești în perioada 8-14 mai

Citește Și

- Reclamă -

Poliția Locală Ploiești a acționat în perioada 8 – 14 mai 2017 pentru descurajarea și prevenirea comiterii de fapte antisociale pe raza municipiului. Astfel, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au asigurat măsuri de ordine și liniște publică în zonele de responsabilitate, în zona unităților de învățământ stabilite în competență, cu intensificarea activităților de patrulare în zona principalelor parcuri din municipiu, acționându-se și pentru identificarea și sancționarea comercianților neautorizați din zona piețelor.
Totodată, polițiștii locali au participat împreună cu echipele de control aparținând S.C. T.C.E. la activitățile de verificare a legitimațiilor de călătorie, pentru combaterea faptelor antisociale produse în timpul desfășurării activităților de transport în comun pe raza municipiului Ploiești, dar și a eventualelor acte de agresiune îndreptate împotriva personalului autorizat al operatorului de transport.

Prin acțiunile de monitorizare inițiate în perioada menționată, s-a urmărit respectarea prevederilor H.C.L. nr. 444/2011 – ce reglementează accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală, a vehiculelor trase sau împinse, precum și a H.C.L. nr. 228/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului.

- Reclamă -

În urma activităților întreprinse de polițiștii locali, au fost aplicate un număr total de 120 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 16240 lei.

De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au verificat un număr de 148 conducători auto, dintre care 123 au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 30120 lei, pentru nerespectarea mențiunilor art. 111, 142 și 143 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulația pe drumurile publice, ce reglementează oprirea și staționarea interzisă, dar și accesul pe interzis, a prevederilor legale referitoare la circulația și staționarea microbuzelor și autobuzelor pe raza municipiului, precum și a respectării reglementărilor privind circulația vehiculelor de transport marfă cu masa maximă mai mare de 3,5 t în zonele de restricție stabilite de municipalitate.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut