Neplata salariilor la Rosal Ploiești are repercusiuni grave asupra salariaților. Angajați pe salariul minim pe economie, oamenii au ajuns într-o situație disperată și au protestat în stradă, cerându-și banii. Printre cei care nu au fost plătiți la timp se află și o femeie grav bolnavă, pentru care puținii bani pe care ar trebui să-i primească sunt vitali.

 

“Femeia este în concediu de 1 an și jumatate din cauza unei boli foarte grave (cancer). Are nevoie disperată de bani și nu se poate deplasa fară taxi la chimioterapie. În ianuarie a primit banii la cerere, pe decembrie. Apoi a mai luat bani în martie. În februarie n-a văzut niciun leu. Vă rog să publicați neregulile de la Rosal.”

Mesajul de mai sus a fost trimis pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod. În câteva cuvinte, cuprinde o tragedie care arată o lipsă de empatie, de omenie cutremurătoare.

Ziarul  Incomod a intrat în posesia documentelor medicale care atestă problemele grave de sănătate ale femeii, precum și a unei adeverințe eliberate de Rosal Grup SA prin care se atestă calitatea de asigurat, datată cu 5 martie 2021.

La fel ca și ceilalți angajați la curățenie căi publice, femeia primise banii în luna ianuarie, pentru decembrie, iar următorul salariu l-a încasat abia după jumătatea lunii martie, după cele câteva zile de proteste ale lucrătorilor de la Rosal.

Ziarul Incomod a contactat Casa de Asigurări de Sănătate cu privire la cele semnalate.

Potrivit reprezentanților CAS, femeia poate face o sesizare pentru neplata concediului medical, iar operatorul de salubritate ar urma să primească o amendă în baza acesteia.

Evident, angajata nu poate pierde timpul luptându-se cu Rosal, pentru că are o luptă mult mai importantă de dus.

Cazul femeii bolnave lăsate fără bani arată, însă, o nouă dimensiune a dezastrului de la Rosal Ploiești și a problemelor cu care angajații se confruntă de ani buni.

1 COMENTARIU

  1. Dezastrul este la ADI Deseuri si la Consiliul judetean . Doua institutii care gestioneaza execrabil salubrizarea la nivel de judet .
    In oricare localitate trebuie sa fie concurenta in domeniul salubrizarii . Nu un singur operator stabilit mirsav de ADI Deseuri . Cetateanul trebuie sa aibe libertatea sa aleaga cu ce opreator de salubrizare incheie contract .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here