Începând de astăzi, Primăria Ploiești a deschis ”Atelierele de Paști”, un eveniment dedicat elevilor ploieșteni și îndrăgit de aceștia.
”În foaierul Teatrului “Toma Caragiu” se vor desfășura “Atelierele de Paști”, pe parcursul acestei săptămâni, în cadrul activităților de îndemânare inventivă elevii ploieșteni din învățământul primar urmând să confecționeze inedite obiecte decorative, cu specific pascal, sub îndrumarea artiștilor plastici ai Casei de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești.”
Evenimentul reprezintă deja o tradiție, organizată de municipalitatea ploieșteană, menit să le ofere copiilor momente frumoase, în spiritul Sfintelor Sărbători de Paști.
”Peste 200 de copii vor participa la atelierele de creație organizate de Primăria Municipiului Ploiești. În cursul acestei zile, la aceste activități interactive au participat cu entuziasm elevii Școlilor Gimnaziale “I. A. Bassarabescu” și “Nicolae Bălcescu.”