Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova a fost vizat în luna iunie a acestui an de o serie de controale venite din partea structurilor centrale ale MAI și IGPR. Cercetările vizează mai multe servicii ale Poliției Prahova, dar și activitatea inspectorului șef, Marian Iorga. Controalele au venit în contextul în care la nivelul Poliției Prahova se vorbește de câteva luni bune de existența unor tensiuni fără precedent între șeful inspectoratului și subordonații săi, inclusiv șefi de servicii, dar și despre abuzuri și presiuni.

Surse apropiate de anchetă au precizat că la IJP Prahova au fost efectuate cercetări de către Corpul de Control al Ministerului de Interne, de Direcția Generală Anticorupție, la solicitarea DNA, dar și de către reprezentanți ai Direcției Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Este o situație fără precedent pentru Poliția Prahova, instituție care a fost vizată într-adevăr de-a lungul anilor de o serie de scandaluri de corupție în care au fost implicați comandanții, dar niciodată anchetele nu au fost făcute în același timp de atât de multe entități de control.

Potrivit surselor ziarului Incomod, cercetările care au demarat la începutul lunii iunie se fac pe trei paliere: inspector șef, serviciul rutier și serviciul achiziții/logistică, de unde ar fi fost solicitate o serie de documente.

De altfel, la adresa redacției noastre a ajuns o sesizare cu privire la modalitatea ciudată în care a fost organizată de către Poliția Prahova o achiziție publică. Anunțul a fost postat online în data de 18 iunie, la ora 16.26 (după încheierea programului), iar termenul de depunere a ofertelor a fost de doar două ore, până la 18.30. Conform anunțului (foto dreapta), IJP intenționează să cumpere sisteme de alarmă antiefracție în valoare de 126.000 lei. Această achiziție publică ”a fost dată în lucru” pentru verificare, conform surselor Ziarului Incomod.

Concomitent cu cele trei controale de la Ploiești au loc acțiuni similare și la Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, conform surselor citate, instituție condusă până nu de mult de actualul șef al Poliției Prahova, Marian Iorga.

Cele două instituții de control ale MAI și IGPR au dispus verificări la scurtă vreme după ce Direcția Generală Anticorupție (DGA) a solicitat mai multe documente de la Poliția Prahova la solicitarea DNA, potrivit unor surse.

Ziarul Incomod a scris recent despre tensiunile care există la nivel de inspectorat din cauza presiunilor la care sunt supuși polițiștii. Articolul a fost urmat de o altă serie de sesizări anonime venite cel mai probabil din partea unor polițiști sau persoane care cunosc foarte bine Inspectoratul Județean de Poliție Prahova în care se reclama starea de încordare care există în instituție de luni de zile.

”Am ajuns să ne ferim unii de alții. Atmosfera este sub orice critică”, sunt afirmațiile acuzatoare care vin din partea celor mai mulți dintre cei care au avut curaj să vorbească.

Citește și: Șeful Poliției Prahova, vizat de o anchetă a DNA. Acuzații grave lansate de subalterni privind abuzurile comandantului

În articolul citat anterior, Ziarul Incomod a scris despre trei mari nemulțumiri ale polițiștilor din Prahova, ofițeri și agenți de poliție. În primul rând a fost remarcat faptul că de când Marian Iorga a fost numit inspector șef al IJP Prahova, la conducerea unor servicii au fost numiți polițiști aduși din Călărași, județul unde Iorga a condus o bună perioadă de vreme Inspectoratul de Poliție și de unde a venit cu porecla “Zeus”.

Au fost semnalate presiuni asupra agenților privind reținerile pentru 24 de ore, chiar și în cazuri în care nu se impunea legal o astfel de măsură preventivă. În anul precedent au avut loc cercetări interne care au vizat polițiști vechi din Prahova, multe dintre ele finalizate cu verdictul ”nevinovat”.  Se vorbește deja de o bună perioadă de timp despre salariile de merit acordate unor angajați ai IJP care nu lucrează ”în operativ” și care n-ar fi fost tocmai îndreptățiți să primească o mărire de salariu fie ea și temporară.

Toate aceste aspecte au ajuns inclusiv la urechile șefilor de la București care au dispus controalele de care aminteam anterior.

Dacă se vor dovedi multe dintre sesizările la care am făcut referire mai sus, măsurile luate de echipele de control ar putea fi drastice, de la destituirea lui Marian Iorga din funcție, până la sesizarea procurorilor pentru săvârșirea unor fapte penale.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here