fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Cristian Ganea propune acordarea gratuităţii transportului pentru elevi şi studenţi în Ploieşti

Citește Și

- Reclamă -

Una dintre promisiunile electorale ale Partidului Social Democrat în Ploieşti a fost  acordarea gratuităţii transportului în comun pentru elevi şi studenţi.  În legătură cu acest subiect, în exclusivitate pentru Jurnalul Prahovean,  Mihai Cristian Ganea, viceprimar al Ploieştiului şi preşedintele PSD Ploieşti a declarat : “Trebuie să renunţăm la interesele de partid şi să ne concentrăm pe nevoile comunităţii. Am promis în timpul campaniei electorale transport gratuit pentru elevi şi studenţi şi ne ţinem de cuvânt. Este un ajutor acordat atât elevilor şi studenţilor cât şi familiilor acestora. Tinerii trebuie să meargă la şcoală, să îşi desăvârşească procesul de educaţie. Este un câştig atât pentru ei cât şi pentru comunitate. Instruirea este cheia succesului !”, a declarat Ganea.

Potrivit proiectului de hotărâre pe care alianţa PSD-ALDE îl va promova în consiliul local, gratuitatea se va acordă pe timpul anului şcolar, pentru elevii şi studenţii care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Ploieşti şi se va aplică pe toate mijoacele de transport în comun aparţinând TCE.

- Reclamă -

sursa: jurnalulph.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut