fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Cu ce firme și pe ce bani se va realiza deszăpezirea în Prahova (II). Comunele de la A la D

Citește Și

- Reclamă -

Deszăpezirea drumurilor a fost dintotdeauna un subiect controversat, din punct de vedere al firmelor care câștigă licitațiile, dar mai ales al tarifelor pe care aceste societăți le practică.

Am lansat un serial prin intermediul căruia vă vom prezenta care sunt firmele care deszăpezesc drumurile din Prahova și care sunt sumele pe care le câștigă aceste societăți în iarna 2016 – 2017.

- Reclamă -

În primul episod am prezentat situația privind autostrada A3, drumurile naționale din județ și drumurile din orașele prahovene. Citiți detalii aici:

Cu ce firme și pe ce bani se va realiza deszăpezirea în Prahova (I)

Continuăm astăzi serialul și vă prezentăm situația pentru comunele prahovene, de la A la D.

- Reclamă -

În comuna Adunați, deszăpezirea va fi realizată cu utilaje proprii ale primăriei. În cazul căderilor abundente de zăpadă, vor fi încheiate contracte cu societăți comerciale locale care să acționeze pentru deszăpezirea drumurilor comunale.

În comuna Albești-Paleologu, procedura de achiziție a serviciilor de deszăpezire este încă în derulare.

În Aluniș, deszăpezirea va fi realizată cu utilaje proprii ale primăriei.

În Apostolache, SC Biarol Universal Serv SRL va factura 120 lei/km – combatere polei și îndepărtare zăpadă și 130 lei/oră buldoexcavator. Prestatorul va efectua lucrările de deszăpezire când va fi necesar. Plata se va face conform situațiilor lucrate.

- Reclamă -

În Ariceștii Rahtivani, SC Consold Trust SRL a obținut contractul în valoare de 129.600 lei.

În Ariceștii Zeletin, nu a fost contactat operator economic din lipsă de surse bugetare.

La Baba Ana nu a fost raportată situația actuală.

În Balta Doamnei, deszăpezirea va fi realizată de SC Grano Agro SRL, care va tarifa 186 lei/oră, TVA inclus.

La Bălțești, regăsim, la fel ca în anul anterior, societatea SC Ramarom Forest SRL, care va factura limita maximă a pragului valoric prevăzut la art. 19 din OUG 34/2006.

Art. 19
Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de lucrări. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ.

Reamintim că societatea SC Ramarom Forest SRL a realizat deszăpezirea în Bălțești și în Măgurele și anul trecut. Societatea SC RAMAROM FOREST SRL este administrată, din octombrie 2013, de Aurel Dragomir, cunoscut de întreaga comunitate din Bălțești drept finul de cununie al primarului Radu Ion, care i-a și botezat un copil.

RAMAROM FOREST SRL este o societate abonată de ani de zile la contractele cu Primăria Bălțești și, la un moment dat, a existat o plângere penală împotriva primarului la Curtea de Apel Ploiești, care viza aceste contracte. În plângerea respectivă, erau enumerate în total trei societăți comerciale despre care se spunea că în realitate sunt controlate de primarul Radu Ion, prin interpuși. SC RAMAROM FOREST SRL, SC RADEX COM SRL și SC RAEDY CON IMPEX SRL sunt cele trei firme amintite, administrate în acte de Aurel Dragomir, dar indiciile că în realitate sunt controlate de o altă persoană nu au întârziat să apară.

Care sunt acele indicii și ce s-a întâmplat cu plângerea penală recitiți aici!

La Bănești, societatea SC Consdata Proiect SRL a obținut contractul în valoare de 50.000 lei, fără TVA.

În Bărcănești, deszăpezirea va fi realizată de II Micu I. Florian Puisor Transport, dar nu sunt disponibile informații despre tarife.

În comuna Bătrâni, societatea Alabastru Serv SRL va factura: 120 lei cu TVA/ ora de funcționare pentru încărcător Schaffer 9100, 120 lei cu TVA/ ora de funcționare pentru Buldozer Komatsu D31-E, 120 lei cu TVA/zi/utilaj pentru staționare, 50 lei cu TVA/mc nisip, 250 lei cu TVA/mc sare, iar împrăștierea materialelor antiderapante se va face cu autobasculantă MAN 6X6, contra sumei de 80 lei cu TVA/oră și 6 lei cu TVA/km.

În Berceni, a fost contractată firma SC ATM Construct SA, care a încheiat un subcontract cu SC Aramda Serv SRL.

La Bertea deszăpezirea va fi realizată cu utilajele proprii ale primăriei.

La Boldești Grădiștea nu sunt informații despre contractele de deszăpezire.

La Blejoi, firma SC Kostaflor SRL va factura 150.000 lei.

În comuna Brazi, firma SC Direxi Impex SRL va factura pentru serviciile de deszăpezire suma de 120.000 lei.

La Brebu, 90% din drumurile comunale vor fi deszăpezite de către SC Sylcast Euroserv SRL Florești, contra sumei de 100.000 lei, fără TVA. Celelalte drumuri din comună vor fi deszăpezite cu utilajele primăriei.

În Bucov, deszăpezirea va fi realizată cu utilaje proprii.

La Călugăreni, deszăpezirea va fi realizată cu tractoare U 650 M, de către persoane fizice din localitate.

În Cărbunești, SC Onicos Gab Prod SRL va factura în funcție de intervențiile și lucrările executate.

La Ceptura vor fi folosite utilaje proprii.

În Cerașu, de asemenea, vor fi folosite utilaje proprii.

La Ciorani, deszăpezirea va fi efectuată atunci când situația o impune de către II Tudor Ghe. Gheorghita „Servicii Agricole”.

La Cocorăștii Colț SC Razmar Agroserv Expert SRL va tarifa 136 lei/ora de funcționare, fără TVA.

La Cocorăștii Mislii contractul a fost câștigat de trei firme, PFA Gheorghe Marius, SC Tomat Prod Impex SRL și SC Agrosol Tehnic Class SRL care vor factura 110 lei/oră pentru o autoutilitară MAN, 110 lei/oră pentru un buldoexcavator și 110 lei/oră pentru un tractor Magnum 310.

La Colceag, procedura de atribuire a contractului de deszăpezire este încă în derulare.

La Cornu vor fi folosite utilaje proprii.

La Drajna, serviciile vor fi prestate de două societăți, SC Apacons SRL și SC Terra Ordissus Construct SRL.

În comuna Drăgănești, în satele Hătcărău și Tufani, societatea SC Aligrig Agro SRL va factura 315 lei pe intervenție, fără TVA. În satele Drăgănești, Cornu de Jos și Belciug, SC Bita Com SRL va factura 1271,5 lei pe intervenție, fără TVA. În satul Meri, SC Unirecycling SRL va tarifa 722 lei pe intervenție, fără TVA, iar în satul Bărăitaru II Banita Nicolaie va tarifa 539 lei pe intervenție, fără TVA.

În Dumbrăvești deszăpezirea va fi realizată cu utilaje proprii.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut