fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Decizie de ultimă oră a instanței în cazul primarului din Ciorani, arestat într-un dosar de fraudă electorală

Citește Și

- Reclamă -

Judecătoria Ploiești a decis, luni 28 iunie, o măsură preventivă mai blândă pentru Marin Voicu, primarul comunei Ciorani, cercetat într-un dosar de fraudă electorală în timpul alegerilor locale din septembrie 2020. Împreună cu edilul și alte 14 persoane inculpate în cauză au fost plasate în control judiciar. Soluția Judecătoriei Ploiești nu este definitivă. Tribunalul Prahova este instanța care va decide dacă cei 15 vor mai rămâne sau nu în spatele gratiilor, cu condiția ca Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești să depună contestație.

De altfel, la momentul în care procurorii au cerut arestarea preventivă, Judecătoria Ploiești a decis eliberarea tuturor inculpaților pe motiv că nu sunt probe la dosar. Ulterior, în urma contestației Parchetului, Tribunalul Prahova a decis contrariul și i-a arestat toți inculpații din această cauză.

- Reclamă -

În data de 15 iunie, Marin Voicu a fost suspendat din funcție de către Prefecutra Prahova, dat fiind situația în care se află. În aceeași situație se regăsesc și mare parte dintre ceilalți inculpați, angajați ai Primăriei Ciorani.

Primarul comunei Ciorani și alte 16 persoane, dintre care 13 angajați ai primăriei din localitate, au fost arestați preventiv, luni 14 iunie, în cauza privind fraudarea alegerilor locale din septembrie 2020. Procurorii au probe conform cărora rezultatul alegerilor a fost viciat, iar ALDE a rămas fără două locuri în consiliul local, în urma măsluirii voturilor.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ion Iliescu, audiat la domiciliu în dosarul mineriadei

​Fostul președinte Ion Iliescu va fi audiat vineri la domiciliu de procurorii Parchetului General, în dosarul mineriadei din 13-15...
Sari la conținut