fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Deputatul Dragoș Gunia reacționează în urma declarațiilor senatorului Savu

Citește Și

- Reclamă -

 gunia dragos - Ziarul INCOMODSenatorul Daniel Savu, în urma dezbaterii organizată de PNL Prahova privind spitalul de pediatrie, a declarat că își dorește să-i scape pe ploieșteni de Volosevici.

- Reclamă -

În replică, deputatul PNL Dragoș Gunia a declarat pentru Incomod următoarele:

”Săptămâna trecută am participat la dezbaterea legată de noul spital pentru copii (idee, nici măcar proiect). În urma discuțiilor au apărut în spațiul public o grămadă de declarații, idei, sugestii.

 

- Reclamă -

Important însă cu adevărat este informația absolut stupefiantă pentru orice ploieștean că până în prezent Primăria Ploiești nu a depus niciun proiect la Ministerul Sănătății pentru avizarea clădirii fostă OMV în vederea transformării în spital de pediatrie. Mai mult decât atât, am aflat de o clauză incredibilă încheiată în contractul dintre Primărie și OMV conform căreia dacă până în septembrie nu există spitalul funcțional în clădirea cu pricina, noi, toți contribuabilii din Ploiești, vom plăti aproximativ 10 milioane de euro către austrieci.

 Și iată că pun această minunată ”realizare” lângă pensia municipală, lângă coșmarul modernizării liniilor de tramvai, lângă prețul la gigacalorie, lângă pasajul de la Gara de Vest, lângă parcul trâmbițat de la Vest, lânga jalnica stare a spațiilor verzi, lângă o parcare construită în mijlocul drumului… etc, etc, etc.

 Și toate astea mă fac să spun un singur lucru… tare ușor au fost păcăliți ploieștenii în iunie 2012 și pe banii și pe nervii lor….

 PS. Un senator PSD pe nume Savu vrea să îi scape pe ploieșteni de Volosevici. O sugestie pentru domnul senator: mutați-vă în alt oraș. Așa sigur nu o să-l aveți pe Volosevici primar. Altfel…”, a declarat deputatul Dragoș Gunia.

- Reclamă -

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ploieșteancă agresată sexual în scara blocului de un necunoscut

O ploieșteancă a reclamat la Poliție faptul că a fost agresată sexual în scara blocului de un bărbat necunoscut.Femeia...
Sari la conținut