fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

EXCLUSIV – Andrei Volosevici, despre organizarea Orăşelului la Hipodrom şi criticile consilierilor: „Mi-ar fi plăcut să aibă o reacţie şi când e vorba să găsim banii pentru termie”

Citește Și

- Reclamă -
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a vorbit despre decizia de a organiza Orăşelul Copiilor la Hipodrom, explicând că, dacă evenimentul nu e tocmai unul pe aşteptări, acest lucru se întâmplă pentru că toate resursele municipalităţii pe acest final de an sunt îndreptate către depăşirea crizei căldurii.

Criticat pentru modul în care a fost organizat Orăşelul Copiilor, primarul a explicat, într-o declaraţie pentru Ziarul Incomod, cum a ajuns la soluţia de la Hipodrom, precizând că în zona centrală au existat în trecut reclamaţii ale riveranilor, în timp ce terenul de la Parcul Municipal Vest, unde s-a derulat evenimentul în ultimii ani, e solicitat de Consiliul Judeţean şi nu era clar dacă va mai rămâne sau nu în patrimoniul administraţiei locale până la finalul anului.

Cât despre organizarea propriu-zisă, Andrei Volosevici spune că evenimentul din această iarnă este unul „mediu”, care „putea să fie îmbunătăţit” dacă ar fi existat mai multe fonduri, amintind că prioritatea Primăriei în această perioadă a fost alocarea resurselor pentru gestionarea sistemului centralizat de termoficare.

- Reclamă -

„Am decis să nu organizăm în zona centrală în primul rând pentru că erau deranjaţi oamenii care locuiesc aici şi, doi, pentru că aveam problema legată de artificii. La un moment dat vom face nişte concerte şi lucruri de genul acesta şi una este să ţină o zi, alta este să ţină mai mult. Trei, am fi vrut să-l facem în continuare în Parcul Municipal Vest, numai că nu ştiam dacă ni-l ia cineva sau nu. Din nou ne-a venit hârtie că îl doreşte Consiliul Judeţean, nu ştiu ce să facă cu el. Şi patru, sigur, Orăşelul putea să fie îmbunătăţit, este mediu. Şi este mediu pentru că toţi banii pe care îi avem trebuie să-i dăm pentru gaz, ca să putem să ţinem Ploieştiul încălzit, cam asta este logica. Am fi cumpărat căsuţe, am fi putut face altfel de modernizări”, a declarat primarul municipiului Ploieşti.

Consilierii locali critică organizarea Orăşelului Copiilor la Hipodrom: “Le prezentăm scuzele noastre ploieştenilor”

Edilul a comentat şi reacţia consilierilor locali, care au trimis o declaraţie comună în care au criticat evenimentul. „Nu mai am de mult nicio opinie despre ei, pare că trebuie să păzesc ploieştenii de consilierii locali. Mi-ar fi plăcut să aibă o reacţie şi când e vorba să găsim banii pentru termie. Dar n-au avut”, a comentat Andrei Volosevici.

- Reclamă -

Replica primarului vine după ce 18 consilieri din totalul de 27 din Ploieşti au trimis o declaraţie comună în care au criticat organizarea Orăşelului, insistând că nu au fost implicaţi în luarea deciziei. Printre critici s-au numărat şi colegii de partid ai primarului, în condiţiile în care unii dintre ei cu siguranţă îi datorează mandatul lui Volosevici, după ce scorul acestuia de la alegerile locale a ajutat şi lista de candidaţi la CL.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut