Un bărbat din Prahova de 79 de ani a fost găsit carbonizat, după ce i-a luat foc casa.
Pompierii au fost chemați la o casă care ardea în localitatea prahoveană Scorțeni, unde au aflat că s-ar putea ca o persoană să fie surprinsă de incendiu, așa că a fost constituită o echipă de căutare. Din nefericire, a fost găsit trupul carbonizat al bărbatului.
Incendiul s-a manifestat generalizat la o casă, pe suprafața de aproximativ 80 mp, dar și la o a doua locuință, pe o suprafață de aproximativ 30 mp.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar ulterior forțele au fost suplimentate cu alte două autospeciale de stingere de la Detașamentul de Pompieri Câmpina.
La finalul intrevenției, pompierii au stabilit faptul că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materiale combustibile din preajmă.
”Reiterăm o serie de reguli pe care este esențial ca cetățenii să le cunoască și să le respecte pentru a evita producerea unor tragedii:
– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.”, a transmis ISU Prahova.