Viorica Dăncilă s-a semnat „bucătar-șef” la sfârșitul scrisorii în care susținea OUG 13 și pe care a trimis-o colegilor europarlamentari. Newsweek a obținut un material în care se poate observa că fostul premier a susținut punctul de vedere al lui Liviu Dragnea și ordonanța care a scos în stradă sute de mii de români pe vremea când aceasta era europarlamentar.
Viorica Dăncilă s-a semnat „Chef of the Romanian S&D Delegation”, adică „Bucătarul șef” al delegației social-democraților din România. Probabil că Dăncilă a vrut să transmită că este șeful și nu bucătarul delegației social-democraților. Doar că ar fi trebuit să scrie „chief”, nu „chef”. Semnătura greșită a Vioricăi Dăncilă a fost semnalată pe Facebook, de Andrei Buzera.