fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

FOTO+VIDEO: Dezinteresul Rosal, bucuria vânătorilor de peturi din Ploiești

Citește Și

- Reclamă -
Munții de gunoaie lăsați de Rosal la rampele din Ploiești sunt luați la mână, din nou, de vânătorii de peturi. 

Un cititor al Ziarului Incomod ne-a trimis imagini surprinse pe strada Cornățel, din Ploiești, însoțite de un mesaj sugestiv:

„Dacă Rosal nu face colectarea selectivă, are cine!”

- Reclamă -

Reamintim că Rosal are probleme mari în asigurarea serviciului de colectare a deșeurilor de la populație în Ploiești și în multe localități din Prahova.

Rosal prestează acest serviciu grație unui contract semnat cu Asiciația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Prahova, contract care este gestionat exclusiv de Consiliul Județean Prahova.

Ploieștiul și alte 35 de localități din Prahova fac parte din zona 2-6 a contractului semnat de ADI Deșeuri și, deși produce cel mai mult gunoi, are un singur vot din 36 pe această zonă. 

- Reclamă -

 - Ziarul INCOMOD

În aceste condiții, Ploieștiul nu are niciun mijloc de a trage la răspundere Rosal pentru neîndeplinirea atribuțiilor pe acest contract, în afara acelui singur vot în Adunarea Generală a ADI Prahova.

Culmea e că, în Consiuliul Local Ploiești, această singură modalitate prin care reședința județului se poate face auzită în ADI este diluată chiar de cei care ar trebui să lupte pentru confortul și sănătatea celor care i-au ales.

Astfel, Consiliul Local Ploiești a dat din nou o dovadă de neasumare în problema salubrității.

- Reclamă -

Întrucât Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri Prahova se va întruni încă o dată joi, 8 iulie, pentru a dezbate ajustarea tarifului perceput de Rosal de la populație pentru colectarea deșeurilor menajere, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a solicitat Consiliului Local să-l mandateze pentru a-și exprima votul, conform legislației în vigoare.

Din cei 19 consilieri locali care au participat la ședință, consilierul local Gheorghe Sârbu nu a participat la vot, iar restul de 18 au decis ca edilul-șef să meargă la ședința ADI Deșeuri și să se abțină cu privire la ajustarea tarifului perceput de Rosal.

DETALII AICI: O nouă neasumare din partea Consiliului Local Ploiești în problema salubrității. Primarul Andrei Volosevici, critici dure: “Citiți Codul Administrativ!”

Singurul contract cu Rosal pe care Primăria Ploiești îl gestionează este cel pentru curățenie căi publice. La inițiava primarului Andrei Volosevici, contractul a fost reziliat, Rosal urmând, potrivit legii, să presteze serviciul încă două luni, timp în care va fi organizată licitația pentru atribuirea noului contract.

Între timp, nimic nu s-a schimbat în Ploiești.

Nu doar rampele sunt pline, la orice moment, în tot orașul, ci și trotuarele, după cum arată imaginile primite de la cititori.

.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai în Ploiești

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru săptămâna viitoare. Vremea de Paște și de la 1 Mai va fi mai...
Sari la conținut