Președintele UNPR, Gabriel Oprea,împreună cu Anghel Iordănescu, unul dintre candidații partidului la alegerile europarlamentare, au fost prezenți vineri la Ploiești pentru a discuta cu reprezentanții filialei prahovene.
Astfel, la finalul discuțiilor, Oprea a susținut în cadrul unei conferințe de presă faptul că UNPR s-a prăbușit în urma unui dosar politic care i s-a făcut, făcând referire la ancheta demarată împotriva acestui după ce poliţistului Bogdan Gigină și-a pierdut viața într-un accident.
” Mie mi s-a făcut un dosar politic în care, într-un accident, și-a pierdut viața un polițist, un accident la care nici măcar nu am luat parte, nu l-am văzut, eram pe bancheta din spate. Mi-am dat demisia și din Senat. Sunt singurul care și-a dat demisia cu toate că a primit un vot favorabil. Mi-am dat demisia și din partid atunci, ca să nu fie partidul țintă. Partidul, normal, s-a prăbușit. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiției a dat o Hotărâre definitivă , în care a stabilit că acel tragic accident nu avea nicio legătură cu atribuțiile mele de serviciu. Acum, m-an întors la partid și m-am apucat de muncă”, a susținut Gabriel Oprea, președintele UNPR.
În ceea ce privește alegerile europarlamentare, Daniel Niculae, președintele UNPR Prahova, a susținut că își dorește să obțină 15.000 de voturi.
https://streamable.com/819xm
Hai ca si voua va va fi tarina usoara …..
IATĂ PERFORMANȚELE UNUI ȘEF DE STAT, COLONELUL GADDAFI, ALE CĂRUI DREPTURI, NU PERMIT ARANJAREA LEGILOR PENTRU CONDAMNAȚII PENALI, CHIAR DACĂ, ACEȘTIA…CONDUC INSTITUȚII PUBLICE! (GUVERNUL SAU PARLAMENTUL, CUM ESTE CAZUL ROMÂNIEI
https://stiri-ultima-ora.ro/iata-performantele-unui-sef-de-stat-colonelul-gadaffi-ale-carui-drepturi-nu-permit-aranjarea-legilor-pentru-condamnatii-penali-chiar-daca-acestia-conduc-institutii-publice-cum-ar-fi-guvernul-sa