fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Gabriel Trifu, patronul Vigafon, arestat preventiv pentru evaziune fiscală

Citește Și

- Reclamă -

Gabriel Trifu, patronul Vigafon, a fost arestat preventiv 30 de zile la decizia instanței Tribunalului Prahova pentru evaziune fiscală, la cererea procurorilor DIICOT serviciul teritorial Ploiești, care au instrumentat dosarul. Decizia nu a fost definitivă, iar Gabriel Trifu a depus contestație.

Procurorii spun însă că Gabriel Trifu făcea parte dintr-o grupare infracțională organizată care a prejudiciat statul cu peste cinci milioane de lei prin evaziune fiscală.

- Reclamă -

„Poliţiştii de combatere a criminalității organizate din Ploieşti și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat o grupare infracţională specializată în evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare. Prejudiciul cauzat este de peste 5 milioane de lei.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au documentat activitatea unui grup infracţional organizat, profilat pe comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor şi livrărilor intracomunitare.

În fapt, s-a stabilit că, în perioada 2013-2015, gruparea, constituită din persoane domiciliate în judeţele Bihor, Cluj, Mureş şi Prahova, ar fi creat un circuit de societăţi comerciale, de tip ”fantomă”, având ca obiect comerţul cu telefoane mobile şi accesorii de telefonie mobilă.

- Reclamă -

Prin intermediul societăţilor pe care le controlau, membrii grupului emiteau  facturi fiscale ce atestau livrări de telefoane mobile şi accesorii, contravaloarea facturilor  fiind ulterior achitată prin transfer bancar. Sumele de bani ajungeau în conturile unor societăţi comerciale furnizoare din Slovacia şi Ungaria,  aflate sub controlul membrilor grupului, firme care efectuau achiziţiile în regim intracomunitar, dar se sustrăgeau de la plata impozitului pe profit şi a T.V.A. datorate bugetului de stat.

Astfel, prin activitatea grupării, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu 5.450.759 lei, reprezentând T.V.A. de plata şi impozit pe profit.

În luna februarie a.c., poliţiştii din cadrul B.C.C.O.Ploieşti și procurorii D.I.I.C.O.T. –  Serviciul Teritorial Ploieşti  au efectuat 10 percheziţii la sediile persoanelor juridice şi la domiciliile a nouă persoane bănuite de implicarea în activitatea infracţională. 5 descinderi au avut loc în judeţul Bihor, 4 în judeţul Cluj şi una în judeţul Mureş, acţiunile fiind desfăşurate cu participarea poliţiştilor din structurile locale de combatere a criminalității organizate.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente, token-uri şi alte instrumente de efectuare a plăţilor, precum şi suma de 20.500 de euro şi 30.500 de lei.

- Reclamă -

În cadrul acţiunii desfăşurate, au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere.

De asemenea, alte 5 mandate de aducere au fost puse în aplicare, de această dată, fiind vizate persoane din municipiul Ploieşti.

Faţă de două dintre persoanele bănuite, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, iar o a treia persoană a fost prezentată Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă, pentru 29 de zile.

Totodată, în vederea recuperării prejudiciului, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra sumelor de 22.980 euro şi 30.500 lei, precum şi faţă un autoturism şi 29 de proprietăţi imobiliare (clădiri şi terenuri) situate pe raza judetului Prahova.

Acţiunile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

Mandatele de aducere au fost puse în executare cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” Ploieşti.”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Română astăzi.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut