fbpx
joi, mai 2, 2024
spot_img

Hoți de biciclete prinși în Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Trei biciclete au fost furate din uscătoria unui bloc din Ploiești, iar oamenii au anunțat autoritățile. Ulterior, polițiștii au identificat făptașii pe strada Vintileanca și au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Vezi mai jos comunicatul emis de Poliția Prahova:

Polițiștii Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efractie în uscătoria unui bloc, de unde ar fi sustras trei biciclete.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiști din cadrul compartimentului de investigatii criminale ai Sectiei nr. 4 Politie, au fost depistate pe str. Vintileanca două persoane care se deplasau cu două din bicicletele sustrase.
Din cercetări a rezultat că cele două persoane, împreuna cu o tânără depistată ulterior, ar fi sustras cele trei biciclete.
Cercetarile sunt continuate de polițiștii Sectiei nr. 4 Ploiești faţă de cei trei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat precum și pentru stabilirea întregii activități infracționale.
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

AUR Prahova: ”PSD a împărțit mită electorală la Urlați. Încetați cu pomenile înainte de alegeri”

Deși nu a început oficial, campania electorală se anunță una complicată în Prahova. Au început și pomenile electorale, așa...
Sari la conținut