fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

În prima zi de campanie, Adrian Dobre folosește primăria pe post de agent electoral

Citește Și

- Reclamă -

Primarul Adrian Dobre nu se dezice și dovedește, încă o dată, că este mai preocupat de campania electorală a colegilor de partid, decât de bunăstarea cetățenilor. Astăzi, în prima zi de campanie, primăria condusă de Adrian Dobre a remis presei un comunicat cu titlul „Taxe și impozite mai mici pentru ploieșteni în 2017”. În introducerea comunicatului găsim o poză cu edilul-șef când le vorbea oamenilor prezenți la dezbaterea de seara trecută, iar în primele rânduri găsim informația că proiectul a fost inițiat de Adrian Dobre, numele acestuia fiind scos în evidență cu litere bolduite și italice.

Nu condamnăm inițiativa edilului de a reduce taxele și impozitele locale, însă, este de condamnat momentul în care a ales să promoveze acest subiect: fix în prima zi de campanie electorală. Nu putea fi, oare, decalat acest eveniment astfel încât să nu se suprapună cursei electorale?!

- Reclamă -

Adrian Dobre nu este la primul incident în care dovedește că cea mai mare grijă a sa la ora actuală este campania colegilor de partid și nicidecum dezvoltarea orașului care este „pe butuci”. Ploieștenii au primit zilele trecute calendare electorale cu fotografia primarului Dobre, iar pe prima pagină a ziarului partidului, care a fost distribuit locuitorilor, se regăsește un editorial semnat de edilul-șef al orașului. Vasăzică, Dobre are timp să scrie articole elogioase la adresa PNL, atacuri la adresa celor din PSD și ALDE, dar nu găsește timp să inițieze un proiect de hotărâre care să rezolve problema de la Clubul Sportiv Municipal, deși susține că a avut idei în acest sens, dar că s-a lovit de refuzul opoziției de a fi dezbătute.

Citește aici mai multe detalii despre celelalte acțiuni electorale ale primarului Adrian Dobre!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut