fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Încep lucrările la Spitalul Județean de Urgență Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Consiliul Județean Prahova anunță că săptămâna aceasta încep lucrările la Spitalul Județean de Urgență Ploiești! De data aceasta este vorba de reabilitarea interiorului, printr-un contract multianual prin care se dorește modernizarea condițiilor hoteliere din pavilionul principal al spitalului. Primele saloane modernizate vor fi cele de la etajul cinci, secția Cardiologie.

Lucrările ar fi trebuit să înceapă de luna trecută, dar au fost amânate până ce pacienții din saloanele respective au fost mutați, secția de Cardiologie fiind una din cele mai aglomerate.

- Reclamă -

„Reprezentanţii spitalului ne-au anunţat că au mutat mai mulţi pacienţi, astfel că acum sunt libere mai multe saloane, totalizând 50 de paturi, pentru derularea lucrărilor. După ce acestea vor fi gata, pacienţii vor fi mutaţi aici şi lucrările vor continua şi în celelalte saloane”, a precizat pentru „Telegrama” vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Vasile Pătraşcu.

Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, a explicat că proiectul vizează, în principal, lucrări de igienizare, înlocuirea tâmplăriei interioare de la saloane și de la holuri și instalarea pardoselilor de tip tarkett, un material special adaptat spitalelor, considerat mai igienic și mai ușor de întreținut.

Lucrările sunt finanțate de Consiliul Județean Prahova.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut