Ziarul Incomod continuă seria de interviuri cu acei oameni care reprezintă instituțiile unde lucrează sau pe care le conduc! Pentru interviul de astăzi, reporterii noștri au discutat cu inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova, colonel Liviu Coman. Acesta activează în cadrul Jandarmeriei din anul 1987, deși spune că inițial își dorea o altă profesie. Cu toate acestea, comandantul IJJ Prahova spune că a realizat ce și-a dorit, în mare măsură, din punct de vedere profesional. În trecut a condus IJJ Mureș, iar acum spune că dacă ar fi mai tânăr s-ar întoarce în Ardeal. Despre Prahova, spune că ești obligat să iei decizii mult mai rapide și că i-ar ajuta dotări suplimentare pe anumite paliere.

Reporter: Să vă prezentați și să ne spuneți de cât timp lucrați în cadrul Jandarmeriei:

Liviu Coman: Sunt colonel Liviu Coman, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Prahova, activez în cadrul jandarmeriei din anul 1987, iar pe parcursul carierei am îndeplinit funcții de execuție și comandă începând de la comandant de subunitate școală de gradați, ofițer în Statul Major de Ordine Publică, pază de obiective, șef de Stat Major, inspector șef în patru județe și coordonator al activității unui batalion de pază conducte petroliere și începând cu județele Ilfov un an, județul Buzău inspector șef doi ani, inspector șef la IJJ Mureș un an, inspector șef la IJJ Brașov un an, după care am plecat și revenit la IJJ Prahova.

Reporter: Ce v-a determinat să alegeți această meserie?

Liviu Coman: Acum 30 de ani am ales să îmbrățișez cariera de ofițer în cadrul Ministerului de Interne. Mi-am dorit, de fapt, în prima fază o altă profesie, dar criteriile pentru a urma cursurile școlii militare de ofițeri erau altele la acel moment, sens în care în urma criteriilor de la acea dată am ales acest profil: arma comandă.

Reporter: După atâția ani, sunteți mulțumit de alegerea făcută?

Liviu Coman: Poate că la începutul carierei mi-aș fi dorit altceva, dar pe parcurs lucrurile au luat o întorsătură și eu zic că ceea ce mi-am dorit am și realizat în mare măsură, în cariera mea profesională.

Reporter: Care ar fi principalele lucruri pe care ați dori să le îmbunătățiți la Inspectoratul de Jandarmi Prahova?

Liviu Coman: Inspectoratul de Jandarmi Prahova, după cum cunoașteți, dacă nu, o spun astăzi, este cel mai mare inspectorat atât ca pondere de efective, cât și ca misiuni și obiective date în responsabilitate. Acest inspectorat a avut o comandă care a reușit ca obiectivele și sarcinile prevăzute în planul de management să fie realizate, iar la sosirea mea de la Buzău le-am preluat și eu zic că le-am dus la bun sfârșit până am plecat la Mureș, le-am realizat în bune condiții. Când am revenit de pe meleagurile Mureșene, Brașovene au fost câteva probleme pe care le-am avut în atenție, în special în planul operativ am simțit nevoia responsabilizării oamenilor. A doua problemă pe care am considerat-o strict necesară a fost profesionalizarea și continuarea unor activități de pregătire în sprijinul misiunilor, am apreciat și am considerat faptul că la un moment dat anumiți indicatori, în special pe linia realizărilor misiunilor de ordine și siguranță publică, au scăzut ca pondere și cantitativ și calitativ, sens în care am luat măsurile care s-au impus și cred că am revenit undeva unde am fost odată.

Reporter: Cum sunt dotările în Prahova, au jandarmii tot ce le trebuie?

Liviu Coman: Pe lângă inspectoratele la care am activat, inspectoratul Prahova are o dotare mult mai bună ca alte inspectorate, după cum vedeți și sediul inspectoratului arată, zic eu, la standarde ridicate față de alte inspectorate, dar asta a depins în mare măsură de managementul celor care au activat în acest inspectorat și să știți că au depus eforturi substanțiale în acest sens.

Reporter: Care este percepția oamenilor? Pentru că jandarmeria este o meserie care a fost aspru criticată, cum mai este situația în prezent?

Liviu Coman: Eu opinez și sondajele de opinie la nivel național arată că Jandarmeria este undeva pe un loc fruntaș, nu îmi permit să dau un loc anume. Pentru că după cum vedeți, într-adevăr lucrul cu omul și lucrul în stradă și în special la misiunile de asigurare și de restabilire presupune o forță reactivă a jandarmului, a oamenilor de ordine împotriva celor care încalcă legea și poate de aici și reversul, dar percepția cetățeanului asupra jandarmeriei este faptul că sunt niște oameni responsabili, niște oameni corecți și niște oameni care își fac datoria. Sunt oameni care stau în ploaie, oameni care stau în vânt, căldură, toate privațiunile care să zic ce decurg din misiunile executate și eu cred că cetățeanul apreciază acest lucru, bine mare parte a cetățeanului, că cei care sunt certați cu legea nu cred că au aprecieri favorabile la adresa noastră.

Reporter: Angajații inspectoratului intervin la o gamă foarte variată de evenimente, care sunt cele mai predominante în Prahova?

Liviu Coman: În primul rând la nivelul inspectoratului este îndeplinită cam toată gama de misiuni date prin responsabilitate Jandarmeriei Române. După cum vedeți, în acest an primul lucru cu care ne-am confruntat au fost acele mișcări de stradă din ianuarie-februarie în care efortul oamenilor a fost susținut de subofițerii din structurile de ordine publică, respectiv detașamentele mobile de ordine publică, de asigurare a ordinii publice, două detașamente. După cum cunoașteți, Jandarmeria are în responsabilitate paza, protecția și intervenția la conducte de magistrale de transport produse petroliere. Să știți că acești subofițeri, acest personal de fapt, din anul 2002, de când am luat această misiune, s-au confruntat cu multe probleme și din cauza unei dotări neadecvate. Oamenii au depus eforturi substanțiale care s-au cunoscut și s-au repercutat în timp asupra sănătății lor. Noi pe acest segment de muncă, să zicem, de pază și protecție conducte produse petroliere, avem o cazuistică pe un trend descrescător, nu am mai avut intervențiile de acum 10-12 ani în care ne confruntam, zicem noi, cu o anumită rețea de infractori care într-adevăr ne creau mari probleme. Acum, efortul conjugat al tuturor structurilor, Politie, Jandarmerie, alte structuri cu alte atribuții, a făcut ca acest fenomen să fie la limite normale sau nu am mai înregistrat evenimente de acest gen pe acest segment de activitate. Totuși, efortul oamenilor să știți că este mare în condițiile în care tehnica ne ajută și nu ne ajută, infrastructura pe aceste tronsoane de conducte petroliere este precară, drumurile de acces, comunicațiile, pot spune că și persoanele care au în atenție această preocupare și-au diversificat căile și metodele și fără concursul altor structuri ne este greu să îndeplinim această misiune. La nivelul județului Prahova, noi zicem că fenomenul este mult în scădere față de anii precedenți. Revenim la altă categorie de misiuni, avem structurile montane, poate cu o pondere a activităților pe zona Valea Prahovei și nu numai. În ultima perioadă de timp, pe niște programe europene, noi am reușit îmbunătățirea acestor structuri cu tehnică și mijloace de intervenție, profesionalismul acestor oameni eu cred că este undeva la limitele de sus, lucru care s-a văzut în toate intervențiile pe care le-am avut. Sper și am încercat și în acest an să avem o colaborare cu celelalte structuri Salvamont, astfel încât toate acțiunile să fie conjugate și așa cum le-am spus și alor mei, pe munte și pe mare trebuie să fim un tot unitar.

Reporter: Sunt anumite situații când cetățenii pot să sune direct la Jandarmerie, să nu mai sune la 112?

Liviu Coman: Vedeți, acest serviciu național 112 este un serviciu de urgență și oamenii apelează acest serviciu numai în situații extreme, dar să știți că atât la structură de ordine publică, cât și la structurile montane și nu numai, oamenii vin direct la subofițerul care este în teren și se adresează cu promptitudine și rezolvarea este la fel, tot cu promptitudine.

Reporter: Cum este sezonul rece pentru jandarmerie?

Liviu Coman: Măsurile pentru acest sezon de iarnă, noi le avem preconizate, resursele sunt puțin cam limitate, dar întotdeauna soluții se găsesc atât la nivelul comenzii, cât și la nivelul factorilor de execuție. Pot să vă spun că pe deszăpeziri sunt niște funcții de sprijin și pe undeva noi am venit în sprijinul populației poate puțin forțat, în sensul de a sprijini anumite instituții de învățământ, spitale, dar rolul nostru nu se mai limitează doar la sprijinul pentru distribuirea alimentelor, hrană, apă, paza și protecția unor bunuri în situații extreme, dar niciodată nu ne-am dat înapoi pentru a veni în sprijinul cetățenilor în situații extreme, când alte autorități au fost depășite.

Reporter: Spuneați că resursele sunt limitate, ce considerați că vă lipsește?

Liviu Coman: Și dacă am avea mai mult, cred că niciodată nu s-ar ajunge. Pot să spun acum, nu fac un secret din acest lucru, dotarea în cazul intervențiilor la animale sălbatice este precară. După cum cunoașteți, în Senat s-a votat această modificare a Legii 550/2004 privind intervenția la animale sălbatice, urmează să fie adoptate niște norme de aplicare și avem nevoie de o schimbare a dotării în tabelele de înzestrare pentru a putea achiziționa acele bunuri specifice și strict necesare intervenției. La momentul de față, putem să spunem că ne confruntăm și cu trecerea la exploatarea auto la sezonul de iarnă în care întâmpinăm greutăți, urmare a redistribuirii unor autoturisme cu cauciucuri de iarnă și alte lucruri de genul acesta care necesită bani.

Reporter: După atâția ani în care ați activat în domeniu, vi se pare o meserie ușoară sau grea?

Liviu Coman: În această meserie depinde și cum ești sprijinit și înțeles de subordonați, acum fac o comparație între Muntenia și Ardeal, depinde de modul de abordare al subordonatului și de modul în care subordonații înțeleg să își facă treaba și de felul în care șeful este înțeles și ajutat, în primul rând, să își ducă la îndeplinire mandatul și obiectivele prevăzute în planul de management.

Reporter: Unde este mai ușor, în Muntenia sau în Ardeal?

Liviu Coman: Dacă aș pleca mâine și aș avea o vârstă, mai la vreo 40 de ani, aș pleca în Ardeal. Sunt două paliere. Dacă facem o comparație Ardeal cu Muntenia, problematica unor misiuni în zona de sud a țării este cu totul altfel, ești obligat să iei decizii mult mai rapide, să intervii mult mai prompt. Iar oamenii să știți că sunt de altă factură. Pe partea Ardealului problemele sunt și mai puține și avem o altă categorie de oameni.

3 COMENTARII

  1. Nu contest profesionalismul sau cariera nimanui desi, lauda de de sine… (exista un proverb…), dar vreau sa fac o remarcă obiectiva si anume: indiferent ca ai probleme cu respiratia urat mirositoare sau ca ai gustat ceve ce miroase, nu este nici pe departe elegant sau demn, mai ales pentru un mare militar…, SĂ CLEFETE GUMĂ DE MESTECAT LA UN EVENIMENT OFICIAL, CHIAR LA TRIBUNA “zeilor”.. Rușinica… In rest, numai de bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here