fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Nașul Crîngașu „i-a turnat” pe Ispas, Saghel și Radulescu: ” Au pretins periodic bani și produse alimentare”

Citește Și

- Reclamă -

ispas radulescu saghel - Ziarul INCOMODOmul de afaceri Gabriel Crîngașu, proprietarul restaurantelor President 2,3,4 și 5 de la ieșirea din Ploiești spre Bucov, dar și a altor locații din județ, „i-a turnat” prin declarația sa, în calitate de martor, dată în fața procurorilor DNA pe Saghel, Rădulescu și Ispas. Culmea, Crîngașu este chiar nașul lui Saghel și al lui Rădulescu, un cunoscut apropiat al celor doi ofițeri. Potrivit acestuia, Emanuel Saghel, șef birou Combatere Spălare a Banilor din cadrul BCCO Prahova (Brigada Combatere a Criminalității Organizate), Adrian Rădulescu, adjunctul inspectorului-șef al IJP Prahova și Constantin Ispas, șeful Direcției Generale Anticorupție, au pretins, în schimbul asigurării protecției informative, diverse sume de bani şi produse alimentare. Mai jos regăsiti declarația integrală a lui Gabriel Crîngașu:

„Sunt om de afaceri şi prin prisma activităţilor pe care le desfăşor în mod direct şi personal am luat la cunoştinţă de anumite activităţi cu caracter ilicit desfăşurate de ofiţerii de poliţie menţionaţi mai sus.

- Reclamă -

Cunosc faptul că comisarul şef de poliţie Ispas Constantin are o veche relaţie de prietenie cu administratorii S.C. LEMAR, care este administrată de familia LEONTE. Pentru a le asigura protecţie informativă şi nu numai acestora, ofiţerii de poliţie Ispas, Rădulescu şi Saghel au pretins şi au primit periodic diverse sume de bani şi produse alimentare. Fac precizarea că societatea LEMAR are un depozit de en-gross unde în mod periodic comisarul şef Ispas îl trimitea cu o furgonetă pe fratele său – ISPAS NELU, care era încărcată cu produse alimentare şi nealimentare (băuturi alcoolice) pe care acesta le comercializa în magazinul lui care, în fapt, era administrat tot de ofiţerul de poliţie Ispas Constantin. Aceste aprovizionări erau realizate în mod frecvent şi constituiau preţul protecţiei deoarece fraţii Ispas nu plăteau produsele pentru că acestea nici nu erau facturate.

La începutul anului 2012 Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Prahova a fost sesizat cu o lucrare penală în care se efectuau cercetări faţă de societatea LEMAR pentru evaziune fiscală. Această lucrare a fost instrumentată de ofiţerii de poliţie Preda Ginel şi Iordache Mihai, ulterior fiind cooptat şi ofiţerul de poliţie Toma Ciprian.

Pentru a sprijini familia Leonte care administra S.C. LEMAR, ofiţerii D.G.A. Ispas Constantin şi Rădulescu Adrian şi ofiţerul de poliţie Saghel Emanuel s-au hotărât să deschidă o lucrare în care să fie cercetaţi ofiţerii de poliţie Toma Ciprian, Iordache Mihai, Preda Ginel şi Parepa Gheorghe – adjunctul şefului I.P.J. Prahova.

- Reclamă -

După ce ofiţerii de poliţie de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au procedat la reţinerea familiei Leonte şi a numitului GRIGORE NARCIS în dosarul de evaziune pe care aceştia îl instrumentau, Ispas şi Rădulescu – pentru a-i sprijini – au încercat să discrediteze pe ofiţerii de poliţie care lucrau în cauza economică şi în acest scop cunosc faptul că, în cursul lunii ianuarie 2013, în condiţiile în care Grigore Narcis se afla încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, din iniţiativa lui Ispas Constantin s-au deplasat la Penitenciarul Mărgineni, în două rânduri, doi ofiţeri de poliţie, respectiv Rădulescu Adrian şi Bălănescu Iulian.

Cu prilejul acestor vizite, ofiţerul de poliţie Rădulescu Adrian – prin întrebuinţarea de promisiuni constând în aceea că o să fie pus în libertate mai repede şi că o să-i facă o viaţă mai uşoară – a încercat să-l determine pe Grigore Narcis să formuleze un denunţ mincinos, în care să arate faptul că ar fi oferit drept mită ofiţerilor de poliţie Toma Ciprian, Iordache Mihai, Preda Ginel şi unui alt ofiţer Olteanu – apropiat al familiei Leonte – sume de bani. Acesta a încercat să-l determine pe Grigore Narcis să declare în mod mincinos că sumele de bani ar fi fost date ofiţerilor de poliţie mai sus menţionaţi de către familia Leonte, prin intermediul unui ofiţer de poliţie apropiat familiei Leonte, respectiv Olteanu Emanuel.

Iniţial, Grigore Narcis a fost vehement şi a precizat faptul că nu a oferit nicio sumă de bani ofiţerilor de poliţie Toma Ciprian şi Iordache Mihai.

Aceste aspecte le cunosc dintr-o discuţie pe care am purtat-o cu Grigore Narcis, care mi-a spus faptul că ofiţerul care îl însoţea pe Rădulescu, respectiv Bălănescu Iulian, nu a avut niciun fel de implicare în discuţiile pe care Rădulescu le purta cu persoana reţinută şi dădea impresia că nu are cunoştinţă despre fondul cauzei.

- Reclamă -

Grigore Narcis a refuzat iniţial să facă aceste declaraţii mincinoase, dar ulterior, în cursul lunii februarie 2013, când a fost vizitat la penitenciar de către ofiţerul de poliţie Rădulescu Adrian însoţit de un alt ofiţer, respectiv CHIRIŢĂ IONUŢ, l-au determinat pe acesta să formuleze un denunţ mincinos, denunţ care a fost înregistrat la nivelul D.G.A. Ploieşti.

De asemenea, cunosc faptul că ofiţerii de poliţie Rădulescu Adrian şi Ispas Constantin l-au chemat la sediul D.G.A. Ploieşti pe Grigore Narcis în cursul lunii mai 2013 unde, prin aceeaşi modalitate, l-au determinat pe acesta să facă declaraţii ample în legătură cu suma de bani pe care familia Leonte ar fi dat-o drept mită lui Olteanu Emanuel pentru ca banii să ajungă la ofiţerii de poliţie care se ocupaseră de caz, respectiv Toma Ciprian, Iordache Mihai şi Preda Ginel.

De asemenea, cunosc faptul că Leonte Gheorghe a fost determinat de către Ispas Constantin şi Rădulescu Adrian să formuleze un denunţ cu privire la aceleaşi aspecte, denunţ care a fost scris de către Leonte Gheorghe în prezenţa celor doi ofiţeri la sediul S.C. LEMAR din Boldeşti Scăieni.

În legătură cu activitatea ilicită a lui Ispas Constantin mai cunosc faptul că acesta desfăşoară activităţi comerciale, fiind administrator de fapt, prin firmele care sunt administrate de către fratele său – Ispas Nelu şi fiul acestuia – ISPAS MIHAI. Cunosc faptul că se ocupă de creşterea animalelor (ovine, bovine), comercializarea produselor lactate, închirierea de utilaje la alte societăţi comerciale.

Pentru buna desfăşurare a activităţii comerciale a firmelor pe care le controlează prin fratele şi fiul său, Ispas Constantin participă iniţial la discutarea încheierii contractelor, stabilirea condiţiilor contractuale, după care contractele sunt semnate de către fiul şi fratele acestuia.”

Ziarul Incomod a mai scris despre legăturile dintre omul de afaceri Gabriel Crîngașu și ofițerii MAI, dar si cu fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu.

Detalii AICI: Cocktail cu iz penal: Iulian Bădescu, Cristinel Toader, Adrian Rădulescu, Emanuel SaghelCristinel Toader, Adrian Rădulescu, Emanuel Saghel

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut