O femeie din Ploiești a pierdut custodia fetiței sale în favoarea tatălui, deși are documente prin care psihologii atestă că bărbatul are “devieri comportamentale”, în urma unei decizii a Curții de Apel București! După ce ani de zile s-a judecat în Italia pentru custodia fetiței sale, femeia s-a întors în România, cu minora, având inițial acordul tatălui, unde în primă fază a câștigat procesul. Ulterior, pentru că nu s-a mai întors în Italia, bărbatul a acuzat-o de răpire internațională și a depus recurs la decizia instanței, pe care l-a câștigat joia trecută, 9 februarie 2017 (foto sus).

Femeia a povestit reporterilor noștri că este disperată și nu își explică cum este posibil ca o instanță să ia decizia ca minora să se întoarcă la tată, având în vedere probele din dosar și faptul că procurorul respinsese recursul.

Drama femeii, povestită de aceasta pas cu pas

“Am nevoie disperată de ajutor, toată chestiunea a început acum șase ani și o lună în Italia, m-am luptat acolo până anul trecut în martie. Acolo inițial a fost totul pus la cale în sensul că tatăl copilului a mers la asistentul social, era de fapt totul pregătit, toți împotriva mea, am mers la Tribunalul din Milano unde au trimis două solicitări ca eu să merg la audiențe fără ca eu să mă pot apăra cum trebuie, au dat copilul asistenților sociali, dar nu a fost într-o casă de copii, a locuit în casa tatălui, dar sub tutela asistenților sociali. Am luptat acolo în fel și chip, am reușit la un moment dat să îl denunț pe el, nici nu mă lăsau să îl denunț. Era atât de mare mafia acolo că nici măcar nu puteam să îl denunț. Am fost și l-am denunțat, am schimbat trei avocați, am reușit să ajung la Tribunalul din Pavia unde am început să avem niște audiențe. Anul trecut în decembrie am avut ultimul decret de acolo prin care custodia era dată la amândoi, dar totuși copilul trebuia să termine grădinița, să stea mai mult la el, în sensul să meargă cu grădinița mai departe acolo unde era. Era încredințată la amândoi, nu mai era sub tutela asistenților sociali.

În urma a tot ce s-a întâmplat și a comportamentului pe care l-a avut el și martori și psihologi și de toate, copilul a început să îmi povestească lucruri care mi-au umplut paharul, care m-au speriat și mai tare. Am vorbit la Consulatul din Milano, știu povestea de acum 5 ani, copilul este și cetățean român, noi nu am fost căsătoriți. Consulatul știe tot, chiar și mai devreme am vorbit cu consulul care spunea că nu are cuvinte și că nu vede ce s-a întâmplat aici. Am venit anul trecut în România pentru a treia oară, am plecat de acolo pentru o săptămână. Mi-a dat acordul el, de față cu serviciile sociale, să vină copilul cu mine. Eu nu m-am mai întors, am mers aici la Poliție, l-am denunțat și aici, le-am povestit ce s-a întâmplat acolo, le-am povestit ce îmi povestește copilul. Nu am avut prea multe dovezi dar nu aveam cum să trec cu vederea. Am deschis proces la Ploiești, el m-a denunțat pentru că nu m-am întors atunci când trebuia, m-a denunțat pentru răpire internațională. Am mers mai departe cu dosarul, am avut cinci audiențe la Tribunalul din București, ultima audiență a fost pe 15 septembrie unde au decis să rămânem în România.

El a făcut recurs la Curtea de Apel. Am apucat să fac întâmpinarea, aveam termenul până luni, am trimis-o vineri. Luni primesc în cutia poștală o hârtie, era o citație din care am aflat ca pe 9 era audiența la Curtea de Apel. Mi s-a părut ciudată graba cu care s-au mișcat treburile, am citit de trei ori că nu îmi venea să cred, nici nu am apucat să trimitem astea, dar mă gândeam că va fi în favoarea mea, în sensul că aveam o audiență aici la Ploiești, aveam audiență acolo în urma denunțului pe care l-a făcut el, pentru răpire și dacă ei decid aici că e totul ok, poate mă ajută chestia asta.

La Curtea de Apel Ministerul Justiției i-a respins recursul, procurorul i-a respins recursul, iar de dimineață s-a afișat că eu trebuie să returnez copilul în două săptămâni și să plătesc anumite sume. Mi se pare ciudat că atâta timp totul decurge ok, Ministerul Justiției era de partea mea, procurorul care îi respinge recursul, nu s-a mai adus la dosar nimic nou din partea lui împotriva mea, eu aduc fotografii și dovezi că fetița este bine și că nu am interzis contactele cu tatăl, au vorbit în fiecare seară, chiar și atunci când copilul nu avea chef să vorbească pentru că se juca, eu am insistat să vorbească să nu creadă că eu sunt împotrivă, că îi bag eu în cap.

Acum sunt fără cuvinte. Mă lupt de șase ani, mă lupt cu un om cu probleme serioase, am trecut prin multe în anii ăștia, nu a fost numai o luptă între mine și el, am trăit tot timpul cu… mă rugam la Dumnezeu să nu se întâmple nimic cu copilul meu, am venit aici, părea totul ok, suntem de aproape un an aici și acum fără nicio dovadă, o chestie în plus decid cei trei judecători chestia asta, sunt fără cuvinte.

În două săptămâni maxim copilul meu nu trebuie să mai fie cu mine. Sunt chestii pe care nimeni nu și le poate imagina, consulul nostru de la Milano care știe bine situația nu are cuvinte. Cu jumătate de Italia m-am luptat singură ani de zile, dovezile pe care eu le-am adus aici, sunt de la ei de acolo. De la un psiholog care spun că omul ăsta are probleme, de la oameni care știu, de la preotul din sat care îi cunoaște familia de ani de zile.

Copilul a fost audiat la Tribunalul București, cu psiholog cu tot, două ore cred că au stat înăuntru acolo. Am mers aici, la un psiholog la Ploiești. Sunt documente de la psiholog și din Italia. Și din Italia mi-au spus să caut ajutor din altă parte dacă aici nu îl am, “fă ceva pentru tine și pentru copilul tău”, îmi spuneau toți. În Italia au fost trei asistenți domiciliari, sociali, psiholog, de toate. Nu mă gândeam că în România nu voi rezolva situația asta”, a povestit femeia.

Probele de la dosar arată ca tatăl are un comportament îndoielnic față de copil și mamă

Femeia a pus la dispoziția redacției noastre documentația anexată la dosar, inclusiv mai multe documente care scot în evidență rapoarte întocmite de psihologi, asistenți sociali, chiar și o declarație a preotului din satul italian, martor în dosar, care arată că tatăl are “trăsături ale personalității ce pot fi încadrate într-o tulburare narcisistă a personalității”.

“Din punct de vedere psihologic, se presupune că sunt prezente anumite dificultăți în cadrul relațiilor afective. Este evident un aspect caracteristic al personalității și anume controlul asupra celorlalți și intruzivitate, așa cum el însuși a confirmat. Din testul MMPI2 a rezultat faptul că subiectul a pus în practică o mare apărare față de test, având tendința de a reduce importanța atribuită de el anumitor comportamente și atitudini. S-a considerat oportun să se solicite și un consult psihiatric. Trăsături ale personalității ce pot fi încadrate într-o tulburare narcisistă a personalității”, se arată în evaluarea psiho-socială efectuată asupra tatălui la un centru din Italia, documentul fiind la dosar.

“Nu are relații cu oamenii din oraș, nu frecventează medii și pot spune că are o personalitate puțin rezervată și dibace. Îl definesc ca fiind o persoană misterioasă, rezervată, aproape enigmatică.”, a declarat preotul comunității catolice din Italia, martor în dosar.

“Tatăl are un comportament care câteodată era exagerat și forțat în ceea ce privește fetița. Iar despre mama se arată că în acea casă avea rolul de femeie de serviciu-menajeră și că în această casă avea puține spații (momente de libertate), multe lucruri sunt ținute sub cheie, până și televizorul (singurele canale de televiziune care nu sunt protejate de un cod PIN sunt cele de desene animate). Tatăl pare că deține monopolul asupra copilei. Totul este decis și controlat de tată, care tinde să o excludă pe mamă, căreia îi cere ajutorul numai dacă este necesar, adresându-i-se mamei numai pentru a-i da ordine. Tatăl o ține ocupată pe fiică, propunându-i multe activități și stimulând-o în mod continuu, dar în realitate pare că se distrează mai mult el decât copila.”, a declarat un asistent social din Italia care a efectuat o anchetă socială la casa unde locuia familia.

“(…) Raportul de evaluare întocmit de psihologul (…) din Ploiești, care a monitorizat fetița un interval de timp, raport din care rezultă modul de percepție al ambilor părinți de către copil. Faptul că și în prezent copilul manifestă fobii asociate unor temeri, iar în ceea ce privește noțiunea de familie, atunci când a efectuat testul prin desen pentru prezentarea membrilor familiei, familia a fost compusă din psiholog, mamă și copilul însuși. Acest fapt trebuie subliniat în contextul în care minorei nu i s-a interzis niciodată să vorbească cu tatăl său, acest fapt petrecându-se aproape zilnic. Deci în mod evident în viața sa măcar noțiunea de “tată”, fără o prezență fizică efectivă este zilnic prezentă, iar tatăl este în mod concret invocat zilnic în conversații.”, se mai arată în documentele întocmite de avocatul femeii.

“(…)  în camera de Consiliu, în prezența psihologului, ocazie cu care s-a întocmit de către acesta din urmă un referat. Mă refer la împrejurarea că deși la sediul Tribunalului București s-au întâlnit și înainte de începerea ședinței și apoi după audiere. Atrag atenția în mod special asupra părții finale din referat, parte la care instanța nu a avut acces direct, în sensul de a constata relația fiică-tată. Minora nu a părut că-l recunoaște pe tatăl său, nu a dorit să relaționeze cu acesta și numai la insistența mamei și a psihologului care i-au explicat că este tatăl a dorit să vorbească și să se depărteze împreună pentru a sta pe o băncuță și a vorbi”, mai arată avocatul.

Cu probe solide în dosar, documente emise de psihologi, plângeri înregistrate la Poliția din Italia și România, anchete sociale, Curtea de Apel București a decis să dea custodia tatălui.

Iată mai jos documente probatorii care fac parte din dosar:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here