fbpx
joi, mai 2, 2024
spot_img

Patru vehicule implicate într-un accident în apropiere de Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Accident cu patru vehicule vineri dimineață, în apropiere de Ploiești.

Potrivit Poliției Prahova, este vorba despre un accident produs pe DJ 236, în afara localității Blejoi, la care au fost chemați polițiștii din Ploiești.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că accidentul rutier a avut loc la intersecția DJ 236 cu strada Bucegi, inițial între un autoturism și o autoutilitară, iar ulterior, din impact, autoutilitara a fost proiectată într-un alt autoturism condus de o femeie, care era oprit în trafic pentru a efectua virajul la stânga către strada Bucegi, care la rândul sau a ricoșat într-un autotren ce tracta o semiremorcă, condus de un bărbat.

- Reclamă -

În urma producerii accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a femeii din cel de-al treilea autoturism, necesitând transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.”, a transmis IPJ Prahova.

Niciunul dintre șoferii implicați nu consumase alcool.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs incidentul rutier.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

AUR Prahova: ”PSD a împărțit mită electorală la Urlați. Încetați cu pomenile înainte de alegeri”

Deși nu a început oficial, campania electorală se anunță una complicată în Prahova. Au început și pomenile electorale, așa...
Sari la conținut