fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Personaj surpriză în dosarul lui Iulian Bădescu. Oana Iacob l-a adus în fața instanței

Citește Și

- Reclamă -

Răsturnare de situație în dosarul în care Iulian Bădescu, primarul demisionar al municipiului Ploiești, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru finanțarea ilegală a echipei de fotbal fanion a municipiului, FC Petrolul Ploiești.

Suporterii echipei au fost invocați de Oana Iacob, în instanță, în speranța că va putea scăpa cu fața curată în fața judecătorilor. Secretarul Primăriei a adus ca probe, la ultimul termen al procesului, listele cu cele 15.000 de semnături ale susținătorilor, care au cerut autorităților locale premierea FC Petrolul după performanța deosebită obținută în 2013, câștigarea Cupei României.

Instanța a respins, însă, listele cu semnături ca probă în instanță. „(…)Respinge cererea de probatorii formulată de inculpata Iacob Oana Cristina, constând în depunerea listei ce cuprinde cele 15.000 de semnături ale susţinătorilor echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti, precum şi a articolelor din mass-media referitoare la câştigarea Cupei României”, conform portalului instanțelor de judecată.

- Reclamă -

În plus, instanța a acceptat solicitarea fostului edil al Ploieștiului care a cerut ca trei dintre martorii săi să nu mai fie audiați. Este vorba despre Mihaela Iamandi, fostul director executiv al Direcției Tehnic Investiții din cadrul Primăriei Ploiești, Dan Tocaci, un apropiat al lui Florian Walter și Vlad Iacobescu, fratele managerului postului de televiziune România TV.

Iulian Bădescu, Oana Iacob, dar și Iulia Alexandru, cei trei inculpați din acest dosar, se vor reîntoarce în fața instanței în data de 18 mai, atunci când a fost stabilit un nou termen de judecată.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ion Iliescu, audiat la domiciliu în dosarul mineriadei

​Fostul președinte Ion Iliescu va fi audiat vineri la domiciliu de procurorii Parchetului General, în dosarul mineriadei din 13-15...
Sari la conținut