fbpx
joi, mai 2, 2024
spot_img

Polițist prahovean, confirmat Covid, de șase ore pe holurile Spitalului Județean Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Un polițist prahovean confirmat pozitiv cu coronavirus stă de mai bine de șase ore pe holurile Spitalului Județean de Urgență Ploiești! Redacția Incomod a fost contactată de mama tânărului polițist, în vârstă de 28 de ani, femeia fiind revoltată de situația în care este pus fiul său luni, 31 august.

Tânărul a fost diagnostic cu coronavirus în urmă cu o săptămână și de atunci a stat în izolare la domiciliu, fiind asimptomatic. Potrivit noului protocol stabilit de autorități, pentru a putea beneficia de concediu medical este necesar să se interneze 48 de ore într-un spital.

- Reclamă -

De aceea, polițistul a mers azi la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, la ora 16.00. De atunci așteaptă pe un hol al spitalului, alături de alte persoane, să i se găsească un loc într-un spital suport Covid. Potrivit mamei, tânărului i s-a spus că nu sunt locuri libere la niciun alt spital suport Covid din județ și că n-are decât să aștepte. Alternativa, dacă pleacă acasă, înapoi în izolare, semnează pe propria răspundere că renunță la concediul medical și nu se mai poate întoarce în altă zi, mai spune femeia că i s-a transmis fiului său de către cadrele medicale din spital.

Femeia este revoltată de bătaia de joc la care este supus fiul ei, cu atât mai mult cu cât acesta nu a mers la spital cu mâncare și nici măcar cu apă. De mai bine de șase ore așteaptă pe holurile spitalului, nemâncat și nebăut.

Potrivit ultimei raportări a Prefecturii Prahova, de la ora 13.00, în Prahova mai erau 43 de locuri disponibile în spitale pentru pacienții Covid-19. Facem însă precizarea că raportul face referire la situația anterioară orei 13.00.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

AUR Prahova: ”PSD a împărțit mită electorală la Urlați. Încetați cu pomenile înainte de alegeri”

Deși nu a început oficial, campania electorală se anunță una complicată în Prahova. Au început și pomenile electorale, așa...
Sari la conținut