fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Potrivit unui proiect, cuantumul alocaţiei copiilor ar putea fi stabilit în funcţie de salariul minim brut pe ţară

Citește Și

- Reclamă -

Nouă deputaţi PNL au depus la Senat o propunere legislativă care prevede că valoarea alocaţiei pentru copii se stabileşte în raport cu salariul minim de bază brut pe ţară, garantat în plată, pentru copii până în 2 ani, aceasta urmând a fi astfel de 20% din salariul minim.

Potrivit proiectului, înregistrat la Senat, şi care îşi propune modificarea şi completarea Legii 61/1993 privind alocaţia pentru copii, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu salariul minim de bază brut pe ţară, garantat în plată.

- Reclamă -

Potrivit proiectului, copiii până în 2 ani vor primi o alocaţie lunară care reprezintă 20% din salariul minim de bază brut, acelaşi cuantum fiind prevăzut pentru copiii pânî în trei ani, care au un handicap.

Alocaţia copiilor între 2 şi 18 ani va fi de 10% din salariul minim brut pe ţară. Cuantumul va fi de 30% în cazul copilului cu handicap.

Iniţiatorii precizează în proiect că noile valori ale alocaţiei de stat pentru copii vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017.

- Reclamă -

Deputaţii PNL menţionează în expunerea de motive că în România trebuie încurajată natalitatea, prin oferirea unui cadru legislativ predictibil şi care ăs răspundă nevoilor societăţii.

„În contextul în care se trag tot mai multe semnale de alarmă privind declinul dmeografic al României, sprijinirea creşterii copiilor, prin alocarea unor fonduri sporite de la bugetul asigurărilor sociale, ar reprezenta un pas înainte în cederea asigurării unor condiţii mai bune pentru dezvoltarea generaţiilor viitoare”, se arată în documentul care justifică iniţiativa legislativă.

 

Totodată, se precizează că „această corelare a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, având drept sursă de finanţarea biugetul asigurărilor sociale, de stat, ar conduce la o revigorare a demografiei româneşti”.

Propunerea legislativă este semnată de deputaţii liberali Vasile Berciu, Virgil Guran, Răzvan Mironescu, Dan Motreanu, Mariu Popa Octavian, Elena Reuer şi Coriolan Simedru.

Camera decizională, în cazul acestui proiect, este Camera Deputaţilor.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut