fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Prahova și alte 26 de județe, sub alertă de vreme rea: vijelie și grindină!

Citește Și

- Reclamă -

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţă, o nouă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, prin care a fost prelungită perioada de valabilitate până marţi dimineaţă şi a fost extins numărul de judeţe afectate, de la nouă la 27.

Totodată, meteorologii au actualizat informarea de vreme rea, valabilă în restul teritoriului, până marţi seară.

- Reclamă -

Potrivit prognozei, în intervalul 20 mai, ora 12:00 – 21 mai, ora 6:00, pe durata atenţionării Cod galben, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureşului, nordul şi vestul Moldovei, Olteniei şi nordul şi nord-vestul Munteniei, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 60 l/mp.

Judeţele vizate de noua atenţionare sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Cluj, Mureş, Harghita, Neamţ, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Olt, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi zone din Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa.

- Reclamă -

În plus, până marţi, la ora 22:00, va fi în vigoare o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, în cea mai mare parte a ţării, unde vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 l/mp iar pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informările şi atenţionările emise luni.

Sursa: www.stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut