fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Rosal nu a ridicat deșeurile colectate selectiv dintr-o comună prahoveană de câteva săptămâni! Oamenii sunt revoltați!

Citește Și

- Reclamă -

Oamenii din Poienarii Burchii spun că operatorul de salubritate Rosal nu a mai ridicat gunoaiele colectate selectiv în comună de aproximativ trei săptămâni! Localnicii sunt revoltați și s-au îndreptat către primar, care la rândul său a luat legătura cu un reprezentant Rosal care i-a spus că nu poate ridica deșeurile pentru că nu au mașini suficiente. Asta în ciuda faptului că prin contractul semnat cu ADI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară) Deșeuri, Rosal se obliga să aibă toate mașinile necesare desfășurării activității de colectare.

„Deșeurile menajere s-au luat, dar cele de la locurile pentru colectare selectivă nu au fost ridicate cam de mult. Nu au venit de vreo două-trei săptămâni, s-au umplut și fac oamenii scandal. Am sunat șeful de zonă, el nu e de vină, șefii lui sunt, dar mi-a promis că vin duminică, n-au venit, iar astăzi chiar a venit un cetățean revoltat la noi. Voi lua legătura și cu cei de la ADI. Șeful de zonă mi-a spus că nu le-au ridicat pentru că n-au mașini. Nu s-au ridicat, le-am văzut și eu, s-au umplut, oamenii au început să pună pe lângă, mai ales că astăzi este Înălțarea este cel puțin deranjant… Sunt cam 20 de locații. Nici nu cred că încape într-o mașină tot ce e de luat. Noi nu avem un orar, când vin să le ia, știm doar că sâmbătă ridică gunoiul menajer. Când vin să-l ia pe cel selectiv… nu ne-a anunțat nimeni niciodată”, a declarat pentru ziarul Incomod primarul comunei Poienarii Burchii, Dan Nedelcu.

- Reclamă -

Reporterii noștri au luat legătura și cu reprezentanții ADI Deșeuri, care spun că vor verifica aceste aspecte.

„Operatorul nu respectă contractul pe care îl au încheiat, asta bănuiesc. Sun eu la ADI la noi, la director. Sunt angajați la ADI care trebuie să răspundă de așa ceva. Îl sun eu pe domnul director să ia legătura cu domnul primar.”, a declarat Marian Machițescu, vicepreședinte ADI Deșeuri.

Întrebat dacă Rosal avea obligația prin contract de a avea mașinile necesare pentru ridicarea deșeurilor colectate selectiv, Machițescu a spus că da și că, în plus, dacă acest lucru nu se întâmplă operatorul va fi sancționat:

- Reclamă -

„Normal, dacă nu respectă contractul trebuie să îi ia penalități, să vadă care este situația, să îi cheme la discuții pe cei de la Rosal, vedem care este situația”, a mai spus Marian Machițescu.

După câteva minute, Marian Machițescu, vicepreședinte ADI Deșeuri, care este și primar în Urlați, a revenit cu un apel și a declarat că s-a rezolvat și că deja a început ridicarea deșeurilor. Mai mult decât atât, deși reporterii noștri au discutat cu primarul din Poienarii Burchii care ne-a spus că Rosal nu a mai ridicat gunoaiele, Machițescu susține că problema este una politică și că un rival al primarului ar fi făcut solicitarea.

„Am vorbit și cu dn. director Virgil Popa, au discutat cu cei de la Rosal si au rezolvat-o, se ridică deșeurile, deja au ridicat, au început. Eu așa am înțeles. Am înțeles că este o solicitare nu din partea primarului, ci din partea unuia care vrea să candideze la primărie acolo și e rivalul primarului din câte am înțeles eu. E unul care a lucrat la ADI Deșeuri și a ieșit la pensie acum și se pregătește pentru candidatură, asta e toată… Nu știu care e situația. Pot să apară informații și eronate la dvs., din partea unor cetățeni. Cu domnul primar ați vorbit?! Domnul director a vorbit cu domnul primar și m-a sunat înapoi directorul ADI și mi-a zis că s-a rezolvat”, a declarat Marian Machițescu.

Reporterii noștri au revenit cu un apel la Dan Nedelcu, primarul din Poienarii Burchii, care ne-a declarat că a fost contactat de către cei de la ADI, dar că nu este adevărat că a început ridicarea deșeurilor, ci a primit doar promisiunea că în seara aceasta vor fi ridicate.

- Reclamă -

O posibilă explicație a faptului că Machițescu a mințit când a spus că Rosal a început ridicarea deșeurilor, deși acest lucru nu s-a întâmplat, ar putea fi aceea că dorește să ia apărarea operatorului de salubritate, prin prisma prieteniei și colaborării pe care o are cu directorul Rosal, Cătălin Ioniță.

Potrivit republikanews.ro, directorul Rosal se laudă că ”a cumpărat” primari din Prahova pentru a umfla facturile Rosal, iar o dovadă ar reprezinta-o contractul dintre ServiceTeam Birotica (societate controlată de Ioniță) și Primăria Urlați. Marian Machițescu, primarul orașului Urlați este și vicepreședintele ADI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară) care se ocupă de proiectul Managementul Deşeurilor Prahova unde Rosal asigură salubrizarea în două sectoare din judeţ, totalizând 36 de localităţi.

Primăria condusă de Machițescu a semnat două contracte cu ServiceTeam Birotica a lui Ioniță de la Rosal, ambele pe o perioadă de 7 luni, astfel: 430 lei +TVA/ lună reparații calculatoare și 290 lei +TVA/ lună contract reparații. Totuși, plățile făcute de către Primărie depășesc valoarea contractelor, suma fiind de 13.887 lei. Și Spitalul din Urlați a încheiat un contract cu ServiceTeam Birotica, doar pe o lună de zile, valoarea fiind de 300 lei.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut