Turiștii car se aflau cazați la mansarda pensiunii Ferma Dacilor, cuprinsă de flăcări dimineață, sunt copii și tineri cu vârste cuprinse între 12 și 23 de ani. Doar corpurile a cinci dintre ei au fost descoperite de pompieri, la mai bine de șapte ore de la izbucnirea incendiului. A opta persoană dispărută este tatăl unuia dintre copiii dispăruți. A intrat în foc încercând să-i salveze pe cei prinși în incendiu.
Un al șaselea cadavru, despre care s-a crezut inițial că aparține unui copil, s-a dovedit ulterior că este al unui câine.
Anchetatorii aflați la fața locului explică această confuzie prin faptul că trupurile găsite printre rămășițele pensiunii sunt complet carbonizate și foarte greu de identificat.
Pompierii continuă căutările, încă trei persoane fiind date dispărute în continuare.
Potrivit unor surse judiciare, pe lista persoanelor dispărute în incendiul de la Ferma Dacilor se aflau: trei copii, doi în vârstă de 12 și cel de-al treilea în vârstă de 16 ani, și trei adulți:
-o femeie de 20 de ani
-bărbat – 20 de ani
Bărbat – 21 de ni
Bărbat – 22 de ani
Bărbat – 23 de ani
Pe de altă parte, surse judiciare susțin că, din primele verificări făcute la fața locului, se conturează tot mai mult ideea că focul a fost accidental.
Nu există suficient de multe probe care să indice ideea că la mijloc a fost o mână criminală, susțin sursele citate.
S-a mers într-o primă fază și pe această ideee, având în vedere că mai mulți martori au afirmat că în timpul nopții a existat un scandal la pensiune într-un un cuplu cazat acolo, bărbatul fiind invitat chiar să părăsească complexul turistic din cauza comportamentului agresiv.