fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Sărbătoarea Diasporei – acasă la Valea Doftanei

Citește Și

- Reclamă -

În urma conceptului lansat de RePatriot, comuna Valea Doftanei a îmbrăţişat această iniţiativă cu speranţa de a-i aduce mai aproape pe românii care trăiesc în străinătate. Astfel, cetațenii români din Diasporă, veniți acasă în această perioadă, sunt invitați să participe la ”Ziua Diasporei” pe data de 11 august, ora 11, la Centrul Cultural Trăisteni, alături de personalități ale comunei, antreprenori și reprezentanți ai administrației locale, eveniment dedicat atât românilor din afara granițelor cât și familiilor acestora.

În cadrul acestei întâlniri vom prezenta importanța Diasporei, investițiile care au fost realizate în comuna Valea Doftanei, cele care sunt în curs de realizare și viitoare, precum și oportunitatea unor investiții. Totodată avem dorința ca participanții la acest eveniment să ne împărtășească din experiența lor de peste hotare și să vină în întâmpinarea comunității locale cu idei noi privind dezvoltarea acesteia.

- Reclamă -

Din partea echipei RePatriot vor participa: Emil Munteanu-Fondator Power Net Consulting & Atra Doftana, Felix Pătrășcanu-Managing Partner FAN Courier și lider de proiect RePatriot, Andrada Ioniță-RePatriot Community Officer.

Evenimentul va fi presărat cu momente artistice.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut