fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Senatorul Daniel Savu a încercat să mituiască un ofițer SRI pentru deputatul Sebastian Ghiță – FOTO-DOCUMENTE

Citește Și

- Reclamă -

Exploziv! Senatorul Daniel Savu, care se vrea a fi viitorul primar al Ploieștiului, pozând într-un om moral și corect nu este nici pe departe așa cum se auto-caracterizează! Este de notorietate obediența pe care Daniel Savu i-o poartă deputatului Sebastian Ghiță, care se folosește de acesta pentru a controla Ploieștiul, așa cum ziarul nostru a arătat și alte materiale. Însă, cât de departe poate merge servilismul cu care Daniel Savu își slujește stăpânul? Ei bine, ziarulincomod.ro face lumină în acest caz și scoatem în evidență, prin documente pe care le publicăm, faptul că, din ordinele lui Sebastian Ghiță și pentru interesele acestuia, Daniel Savu a mers atât de departe încât a încercat să mituiască un fost ofițer SRI.

Iată și dovada că Savu nu are limite atunci când ascultă orbește ordinele mogulului Ghiță, printr-un pasaj din denunțul făcut de col. SRI (r) Gulianu Florin pe data de 24.09.2014. Fostul ofițer SRI Florin Gulianu povestește cum Daniel Savu a încercat să-l mituiască, pentru a-l determina să își retragă toate petițiile, plângerile și sesizările depuse la Parchetul General, la C.N.S.A.S., la Comisia SRI și la Curtea de Apel Ploiești.

- Reclamă -

(…), pe Șoseaua de centură a mun. Slobozia, pe terasa restaurantului ,,Privighetoarea”, pe data de 30.08.2014, ocazie cu care deputatul a reiterat ideea că s-a iscat scandal și a menționat că este ,,scos la înaintare” de Savu și Ghiță, deși el nu are nicio implicare, pentru a încerca o negociere, având ca scop retragerea de către mine a tuturor petițiilor, plângerilor, sesizărilor efectuate la Parchetul General, C.N.S.A.S, Comisia SRI și Curtea de Apel Ploiești.

I-am răspuns că, în principiu, sunt de acord cu astfel de încercare de a se repara niște greșeli cu privire la mine, dar că propunerile ce mi s-au transmis prin el mi se par a fi neserioase si nesigure. Acesta îmi transmisese că GHITĂ SEBASTIAN este dispus să-mi dea lunar bani la negru, în cuantum de 2.000-3.000 lei, care să ajungă la mine prin senatorul DANIEL SAVU(…)

(…)senatorul DANIEL SAVU mi-a precizat că sesizarea mea la comisia SRI a generat o stare de nemulțumire dar și de panică președintelui comisiei, deputatul GEORGIAN POP, și în rândul conducerii SRI, context în care a fost rugat de cineva, nenominalizat, (eu întelegând că era vorba de SEBASTIAN GHIȚĂ, percepție pe care i-am și comunicat-o si pe care nu a negat-o), să încerce să discute cu mine și să-mi solicite să-mi retrag toate plângerile, în schimbul unor sume de bani, care vor veni de la partid, în cuantum de aproximativ 2.000-3.000 lei lunar, considerat a reprezenta diferența dintre pensia pe care începusem să o încasez și salariul pe care-I obțineam în funcția de șef sector din care fusesem eliberat.

- Reclamă -

De asemenea, am fost asigurat că, ulterior, în timp, mi se va oferi și o funcție de director în Primăria mun. Ploiești.

Răspunsurile mele au fost următoarele:

– să se țină cont de împrejurarea că, în întreaga situație, nu sunt singur, iar cei doi foști colegi, respectiv FLOREA DANIEL și PETRE SEVER, au și ei doleanțele lor. Mi s-a replicat de către senatorul DANIEL SAVU că propunerea mă vizează numai pe mine;

– am precizat că, și în situația în care aș accepta oferta de funcții și, implicit, de bani, soluția nu ar acoperi și retragerea avizului de securitate, care va rămâne la ORNIS ca un cazier ce ar putea să-i dăuneze pe viitor fiicei mele;

- Reclamă -

– că soluția nu acoperă pierderile financiar reale pe care le-am suferit în perioada 27.02-23.06.2014;

– că, chiar dacă mi-aș retrage plângerea penală și denunțul, nu s-ar rezolva nimic, deoarece infracțiunile sesizate nu presupun începerea urmăririi penale la plângerea prealabilă, ci presupun sesizare din oficiu a organului judiciar, care, odată investit, nu-l mai pot dezinvesti eu;

– având calitate de pensionar, potrivit legii nr 239 /2009, în vigoare la acel moment, nu pot cumula pensia cu salariul.

Mi s-a replicat, prin combaterea pe rând a acestor obiecții, în sensul că:

– cu privire la cumularea pensiei cu salariul, se va rezolva, fie prin apelarea Ia angajarea cu convenție civilã , fie prin primirea banilor direct, în mână;

– cu privire la retragerea plângerilor mi s-a sugerat să retrag ce este de retras, iar cu privire la celelalte, să le las la latitudinea organelor investite, fără a-mi da vreo asigurare.

În context, senatorul DANIEL SAVU mi-a sugerat să încetez cu acuzațiile la adresa lui MARIN CONSTANTIN. Am fost rugat să mă gândesc mai bine la oferta făcută, deoarece se apropie alegerile prezidențiale și, nici lui VICTOR PONTA, și nici conducerii SRI, nenominalizând pe vreunul din conducere, ,,nu le trebuie așa ceva”.

Senatorul DANIEL SAVU a mai promis că propunerile mele, făcute în nume personal, precum și în numele celor doi colegi ai mei (care cunoșteau despre întâlnirile pe care le-am avut și conținutul discuțiilor), vor fi transmise persoanelor care l-au mandatat să poarte aceste negocieri și că voi primi un răspuns în cel mai scurt timp.(…)

(…)Deputatul și-a exprimat chiar consternarea în legătură cu acest deznodământ, exprimându-se, aproximativ, că, pe de o parte, senatorul DANIEL SAVU ,,a luat-o razna, iar pe de altă parte, că presupune că sunt interese foarte mari la mijloc, de vreme ce, chiar DANIEL SAVU, care sesizase comisia SRI cu privire la averea col. MARIN CONSTANTIN, a renunțat brusc și fără explicații la demersul său.(…)

Martorul denunțător, ofițerul în rezervă Florin Gulianu, a denunțat astfel infracțiunea de influențare a declarațiilor, prevăzută de art. 272, alin. 1 din Codul Penal, indicându-l drept făptuitor de deputatul Sebastian Ghiță, în complicitate cu senatorul Daniel Savu.

Art. 272 (1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Astfel, dacă Daniel Savu și Sebastian Ghiță se vor dovedi a fi vinovați de cele denunțate de ofițerul SRI în rezervă, Florin Gulianu, cei doi riscă pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Precizăm că acete informații au apărut în premieră pe siteul comiarulprahova.ro.

Precizăm că persoanele menționate în articol ne pot trimite punctul lor de vedere pe adresa de mail [email protected].

Mai jos vă publicăm documentele:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut