fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Sfaturi pentru o mini-vacanță de 1 Mai fără incidente neplăcute

Citește Și

- Reclamă -

În perioada următoare peste 810 pompieri, cu aproximativ 73 de mijloace tehnice vor veghea, zilnic, la liniștea minivacanței de 1 Mai, pentru asigurarea misiunilor specifice orientate spre siguranța cetățeanului, bunurilor și mediului.

Premergător acestei perioade, inspectorii de prevenire au derulat, la nivel județean,  acţiuni de îndrumare şi control, în vederea depistării şi înlăturării stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu, la structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare (hoteluri, vile, moteluri, pensiuni turistice şi agroturistice, cabane), de alimentaţie publică (restaurante, baruri etc.), cu funcţiuni de agrement (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol), precum şi în spaţii cu aflux mare de persoane (mall-uri).

- Reclamă -

Pe lângă identificarea şi înlăturarea neregulilor specifice, specialiştii în prevenire au asigurat instruirea angajaţilor din obiectivelor avute în atenţie, astfel încât aceştia să-şi însuşească şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi, la rândul lor, să le pună la dispoziţia clienţilor.

Pentru ca obiceiul prahovenilor de a sărbători Ziua Muncii în zonele de agrement sau lângă pădure să nu se transforme în evenimente negative ce pot avea urmări deosebit de grave asupra populaţiei sau mediului înconjurător, se recomandă respectarea cu stricteţe a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. Cetăţenii sunt sfătuiţi să nu aprindă focul în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt. Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei trebuie să se facă numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, culturi agricole, păduri sau vecinătăţi.

Având în vedere aceste aspecte, recomandăm turiştilor amatori de drumeţii montane să respecte câteva reguli de prevenire a incendiilor specifice unităţilor de cazare în scop turistic (cabane, campinguri, pensiuni) aflate în zone cu vegetaţie forestieră sau în apropierea pădurilor:

- Reclamă -
  • la intrarea în pădure şi pe traseele turistice se vor respecta recomandările panourilor şi pancartelor cu texte avertizoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure;
  • se interzice aprinderea focurilor în pădure sau la o distanță mai mică de 100 m de liziera pădurii;
  • turiştii nu vor utiliza focul în pădure sau focul deschis în aer liber. Focul poate fi aprins doar în spaţii special amenajate şi indicate prin panouri avertizoare. La plecare turiştii trebuie să stingă focul;
  • este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse, precum şi instalarea corturilor, a autoturismelor şi a suprafeţelor de picnic;
  • focurile de tabără sau cele din campinguri pot fi aprinse doar în locuri special amenajate, la o distanţă de siguranţă faţă de marginea pădurii;
  • în spaţiile de cazare nu se vor utiliza aparate electrice defecte sau neomologate, precum şi lăsarea lor în priză nesupravegheate;
  • la cazare, turiştii sunt obligaţi să se informeze privind regulile de prevenire a incendiilor şi a modului de comportare şi de evacuare în caz de incendiu;
  • coşurile de fum ale construcţiilor din pădure vor fi dotate cu grătare (site) parascântei. În condiţiile lipsei de curent electric, se vor folosi mijloace de iluminat omologate și se interzic improvizațiile.

Totodată, răspunsul la eventualele urgenţe medicale va fi asigurat prin intermediul celor 10 echipaje de pompieri SMURD disponibile zilnic, care vor asigura primul ajutor medical calificat, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple.

Echipajele de intervenţie vor asigura misiunile specifice, în sistem integrat, alături de reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu cei din cadrul autorităţilor şi instituţiilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care vor fi organizate evenimente publice de amploare.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut