fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Știrile săptămânii 19-25 octombrie

Citește Și

- Reclamă -

incomod 12 - Ziarul INCOMODZiarul Incomod vă prezintă cele mai importante evenimente de săptămâna aceasta, pe care le puteți reciti accesând link-urile de mai jos. Știrile sunt reluate în ordine cronologică, începând cu data de 19 octombrie.

Luni, ploieștenii au rămas pe timpul nopții fără apă caldă, ca urmare a unei avarii pe care Dalkia a avut-o la sistemul de încălzire. Mai mulți cititori ne-au sesizat, însă, că în ciuda faptului că apa caldă nu curgea la robinet, apometrele o contorizau în continuare. Astfel, ploieștenii se tem că vor fi nevoiți să plătească apă caldă, deși nu au beneficiat de acest serviciu. Ce spune OPC despre această situație vedeți aici!

- Reclamă -

Ion Manea, primarul din comuna Valea Doftanei, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova sub acuzația de fals intelectual. Detalii despre dosar citiți aici!

Reporterii ziarului Incomod au intrat în poseia unui document care infirmă declarațiile lui Radu Brânzei care spune că nu a jignit niciodată pe nimeni. Este vorba despre un referat întocmit în februarie 2014 de Comisia de Disciplină a RASP în urma solicitărilor unor salariaţi din cadrul regiei cu privire la modul in care Directorul Tehnic (pe atunci) – Radu Brânzei se comporta cu aceştia. Vezi aici documentul!

În centrul orașului, peste drum de restaurantul lui Leonard Doroftei a apărut o fundație de beton pe spatiul verde, unde ar trebui să se amplaseze un panou publicitar tip LED. Numai că fundația respectivă nu are nicio autorizație de construcție. Firma care vrea să amplaseze acest panou are doar Certificat de Urbanism și o Hotărâre de Consiliu Local pentru ocuparea domeniului public. Dar cum obținerea unei autorizații durează, fundația a fost turnată deja ilegal pe domeniul public pe principiul ”las-o mă, că merge-așa”. Detalii despre această afacere citiți aici!

- Reclamă -

Marți, în urma articolelor publicate de ziarul Incomod, Radu Brânzei, directorul RASP, a intrat în concediu medical. Detalii despre neregulile găsite de reporterii noștri în ceea ce îl privește pe Radu Brânzei recitiți aici!

Miercuri am publicat primul episod dintr-un serial care vizează jaful pe bani publici făcut la Clubul Sportiv Municipal. Deși  Hotărârea Consiliului Local Ploiești 217 din 23.06.2015, stipulează că negocierile salariale dintre CSM și sportivi se fac printr-o comisie de evaluare și negociere, în realitate acest lucru s-a făcut doar în urma negocierilor dintre sportivi și Luminița Albu, fostul director al CSM . Vezi aici salariile tuturor sportivilor plătiți de CSM!

Un nume cunoscut al sportului ploieștean a reacționat cu vehemență după publicarea primului episod al anchetei Incomod privind jaful pe banii publici de la CSM Ploiești. Cătălin Burlacu, campion naţional în 2015 cu CSU Ploieşti, a trimis redacției ziarului Incomod un punct de vedere privind situația de la CSM, pe care îl puteți reciti aici!

Joi, o fostă sportivă CSM Ploiești dezvăluie neregulile din cadrul clubului, confirmate și de antrenorul echipei de handbal feminin. Citește aici ce a povestit Oana Ionescu, fostă handbalistă a CSM, despre situația de la club.

- Reclamă -

12 ani şi 2 luni de închisoare și 55.000 de lei despăgubiri este pedeapsa pe care a primit-o CORODEA CĂTĂLIN ADRIAN, ploieșteanul care a încercat să-și omore iubita în primăvara acestui an. Corodea a fost găsit vinovat pentru șapte infracțiuni. Vezi aici care sunt faptele pentru care Corodea a fost condamnat!

La nici 24 de ore după ce fosta jucătoare de handbal și antrenorul au făcut dezvăluiri privind situația de la CSM, ies la iveală noi informații despre abuzurile și neregulile făcute de Luminița Albu, fosta directoare a clubului și doctorul Mihai Baican. Cei care au stat de vorbă cu reporterii noștrii sunt doi foști sportivi ai CSM, jucători de handbal, soț și soție, care în prezent joacă în Germania. Vezi aici ce au povestit aceștia!

52 de proiecte de hotărâre care impactau viitorul Ploieștiului au fost joi amânate, întrucât ședința de Consiliu Local nu s-a mai ținut. Motivul pentru care a fost amânată îl puteți reciti aici!

Trei tineri în vârstă de 17 ani au fost surprinși de un echipaj al Poliției Locale pe strada Cuza Vodă, în zona Galeriilor Comerciale, aceștia fiind sub influența drogurilor. Asupra unuia dintre ei s-a găsit un pliculeț conținând un gram de cannabis. Detalii despre acest eveniment – aici!

Joi seară, la PSD Ploieşti s-a desfăşurat o şedinţă a Biroului Municipal în care s-a discutat despre posibila candidatură a senatorului Daniel Savu la Primăria Ploieşti. Deşi Savu este singurul care până la ora actuală şi-a manifestat intenția de a intra în cursa pentru conducerea municipalității, se pare că nu are suficient sprijin din partea colegilor. Vezi aici care sunt cele două tabere formate în PSD și de ce nu este susținut Daniel Savu. 

Un bărbat a fost accidentat mortal de un șofer care, inițial, nu a vrut să recunoască fapta. Tânărul a sunat la 112 și s-a prefăcut că a găsit bărbatul decedat pe șosea. Dispecerul i-a cerut să nu părăsească locul faptei până nu ajung oamenii legii. Ce s-a întâmplat mai departe citiți aici!

Vineri, surse au declarat pentru ziarul Incomod că directorul Hale și Piețe SA, Emanuel Ilie, ar fi obligat o angajată să demisioneze. Este vorba de Irina Parepa, secretara societății, căreia Ilie i-ar fi cerut în mod abuziv să își dea demisia. Ce spune directorul despre acest lucru citiți aici!

Numele lui Marius Sersea, fost prefect al județului Prahova în perioada 2012-2014, este tot mai des vehiculat în mediile politice locale drept candidatul ALDE la Primăria Câmpina pentru alegerile care vor avea loc în vara anului viitor. Ce spune Sersea despre posibila sa candidatură vedeți aici!

Zece autoturisme au fost repartizate poliţiştilor prahoveni pentru a fi folosite în misiunile rutiere, desfăşurate pentru siguranţa participanţilor la trafic. Vedeți aici galerie foto și video cu noile autospeciale ale Poliției!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut