Se circulă dirijat pe DN1, în zona Posada, din cauza unui accident rutier provocat de un șofer care a pierdut controlul volanului. O femeie pasageră în mașină a fost rănită.
”Din primele date de la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă 49 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN1 din direcția Brașov către Ploiești la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă către dreapta la o diferență de nivel de aproximativ un metru”, anunță Poliția Prahova.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere în vârstă de 48 de ani.
Șoferul nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan, conform rezultatului AlcoolTest.
Traficul este dirijat de către polițiștii rutieri.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.