fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Un tânăr urmărit general, care făcea contrabandă și în Prahova, extrădat din Olanda

Citește Și

- Reclamă -

Un tânăr sucevean, de 28 de ani, care figura cu mandat de arestare preventivă, emis în lipsă de aproape şase luni de zile, într-un dosar în care este acuzat de contrabandă, a fost reţinut pe teritoriul Olandei, de unde a fost extrădat în România şi adus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Ionel Vornicu era arestat în lipsă de Tribunalul Suceava, încă din data de 29 noiembrie 2015, pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi  contrabandă, într-un dosar instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava.

- Reclamă -

Bărbatul a fost dat în urmărire la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) din 30 noiembrie 2015, fiind semnalat dispărut ulterior şi la nivel internaţional.

Marţi, tânărul a fost trimis de autorităţile judiciare din Olanda, cu un avion, spre România, fiind preluat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti – Otopeni de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Suceava, arestat, escortat și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Bărbatul este cercetat într-un dosar în care 29 de persoane au fost reţinute, ulterior o parte fiind arestate preventiv. În acest dosar este cercetat şi fostul primar al comunei sucevene Ulma, Petru Marocico, fost poliţist de frontieră, arestat pentru a treia oară în ultimii zece ani, din cauza traficului cu ţigări.

- Reclamă -

Anchetatorii vizează în acest dosar trei grupuri infracţionale constituite la Fălticeni, dar şi în zona limitrofă, în perioada 2012-2014, cu conexiuni în mai toate zonele judeţului, dar şi în alte oraşe din ţară.

Procurorii DIICOT arată că liderii grupurilor ar fi coordonat achiziţionarea de ţigarete de provenienţă extracomunitară de la furnizorii de pe raza judeţului Suceava, care îşi au domiciliile în zona adiacentă frontierei româno-ucrainene. Tot liderii ar fi identificat cumpărători în judeţele Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Braşov, Mureş, Prahova şi din municipiul Bucureşti.

Transporturile cu ţigări erau efectuate, doar în intervalul orar 18.00-8.00, pe drumuri puţin circulate, astfel încât maşinile de poliţie să poată fi observate cu uşurinţă. „Persoanele care asigurau traseul de deplasare ar fi efectuat măsuri de contrafilaj pentru a identifica dacă transportul este supravegheat de poliţişti”, susţin anchetatorii. Autoutilitarele folosite la transportul ţigaretelor aveau locaşuri special amenajate.

Prejudiciul calculat în acest dosar este de 3,5 milioane de euro.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Dezbatere între candidații la primăria Ploiești, organizată de Ziarul Incomod

Ziarul Incomod a organizat un eveniment unic în județul Prahova, o dezbatere între candidații la primăria Ploiești.Evenimentul a avut...
Sari la conținut