Primarul Adrian Dobre a fost acuzat, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Ploiești de sâmbătă, cu faptul că a folosit în mod nelegal și în scop electoral antetul Primăriei Ploiești într-o scrisoare adresată ploieștenilor. Ba mai mult, Adrian Dobre a fost acuzat că a furnizat informații false ploieștenilor și că scrisoarea a avut strict un caracter politic, ci nu unul administrativ.
Viceprimarul Cristian Ganea a susținut pe această temă faptul că șeful executivul a depășit granița bunului simț.

”Acest consiliu local se pare că este condus prin fițuici, prin manifeste! Nu știu ce metodă este aceasta, a domnului primar care trimite scrisori, cu atentul Primăriei Ploiești, dar în nume propriu și cu bani nu știu de unde. Legat de bani, nu este treaba mea, nu sunt abilitat să controlez, dar nu cred că primăria are un antet pe care fiecare primar să îl folosească așa cum consideră el. Cred că bunul simț a fost depășit aici. Dacă vreți să trimiteți scrisori, trimiteți cu poza dumneavoastră, cu adresa dumneavoastră, nu cu antetul primăriei pentru că până la urmă suntem colegi. Chit că vreți,chit că nu vreți ! Știți vorba aia, rudele nu ți le alegi. Așa și dumneavoastră…asta e! Dar ca să îi jigniți pe toți… că e PMP, că e ALDE, că e PSD, nu contează. Toți suntem colegi, toți suntem oameni. Nu puteți să ne jigniți că suntem de la Grădina Zoologică și nu are sens să mai spus. Chiar nu vreau să mă enervez legat de această discuție, dar trebuie să vă reveniți un pic”, a susținut viceprimarul Cristian Ganea.
Totodată, edilul l-a criticat pe primarul Adrian Dobre că nu conduce Primăria Ploiești prin dialog.
”Aveți telefon în birou, puteți să sunați și să anunțați când vreți să faceți o ședință, dar nu mai dați ordine, luni vreau ședință, miercuri vreau ședință, că nu vă mai recunoaștem funcția. Nu poți când vrei tu, că nu ești împărat aici. Până la urmă suntem colegi. Vă rog frumos, încercați să conduceți primăria prin dialog, nu prin a ne arăta mușchii.Vă rog mult de tot”, a conchis vicele Ganea.

1 COMENTARIU

  1. De revenit ar fi trebuit sa isi revina psd-ul ; cu muuuult timp in urma . Acum e foarte tirziu si in plus nu se mai uita nimeni la plombele voastre . Am inteles ideea stimabile domn ganea ; imparatul este pentru dumneata presedinte de consiliu judetean ….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here