fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

VIDEO: Cine este tânărul polițist care a prins hoții care demontau piese de la mașinile parcate în Ploiești

Citește Și

- Reclamă -
Doi indivizi care demontau cataliztoarele mașinilor în Ploiești au fost prinși în flagrant de un tânăr polițist de 23 de ani. Hoții au fugit la vederea echipajului de poliție, însă unul dintre ei a fost prins rapid. Conducerea Poliției Prahova a prezentat cazul într-o conferință de presă organizată la sediul IPJ Prahova.

Totul s-a întâmplat în noaptea de  sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4.30. Cineva a observat cum, într-o parcare pe de strada Cameliei, Din Ploiești, doi indivizi încearcă să demonteze catalizatorul unei mașini.

Persoana respectivă a sunat la 112, iar polițiștii sosiți la fața locului au luat urma mașinii cu care se deplasau hoții și au reușit să o oprească.

- Reclamă -

Cei doi bărbați au fugit, iar unul dintre ei a fost prins.

„La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că două persoane necunoscute ar fi demontat componente de la un autoturism, pe o stradă din municipiul Ploiești.

- Reclamă -

Imediat după sesizare, polițiști Secției de Poliție nr. 2 Ploiești au pornit în urmărirea mașinii cu care se deplasau cei doi bărbați, mașina fiind oprită pe o stradă din Ploiești. Pentru a-și asigura scăparea, cei doi bărbați au fugit la vederea polițiștilor, însă la scurt timp unul dintre ei a fost imobilizat, și dus la audieri, cel de-al doilea reușind să se sustragă.

În continuarea investigațiilor și cercetărilor, au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza orașului Mizil și în comuna Berceni. În urma pechezițiilor au fost ridicate mai multe catalizatoare auto precum și mai mai multe scule susceptibile a fi utilizate la demontarea ori secționarea de componente auto.

Făță de unul dintre bărbații bănuiți a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, ieri, 5 iulie a.c., a fost identificat și cel de-al doilea bărbat care a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, acesta a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

- Reclamă -

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a transmis IPJ Prahova.

Cazul a fost prezentat, în cadrul unei conferițe de presă, de adjunctul șefului IPJ Prahova, comisarul șef Ginel Preda, care a ținut să remarce modul în care a intervenit agentul…

Vreau să prezint imaginea reală a colegilor mei, a ceea ce fac ei în timpul serviciului. Sunt lucruri care ne fac mândri. 

Prezentăm un caz început în primă fază de noi, în urma unor plângeri de la cetățeni, în care aceștia au sesizat faptul că le-au fost sustrase catalizatoarele de la mașini. Am demarat cercetările și, în cele din urmă, am reușit să-i prindem în flagrant. Durata în care acționau ajungea și la15 minute, în funcție de tipul mașinii. Vreau să remarc faptul că cel care i-a prins în flagrant este un polițist tânăr și sunt mândru că sunt coleg cu el„, a spus  adjunctul șefului IPJ Prahova, comisarul șef Ginel Preda

Hoții de catalizatoare au dat mai multe lovituri. În urma perchezițiilor efectuate în acest dosar, au fost găsite mai multe astfel de dispozitive. Hoții vizau mașini cu motoare pe benzină, iar valoarea unui catalizator poate ajunge, pe piața neagră, la aproximativ 2.500 de lei.

Le mulțumesc colegilor și în principal colegului care a reușit prinderea în flagrant. În seara respectivă, aveam în supraveghere zona . Colegul a mers într-o zonă în care stabiilisem să se poziționeze, iar această planificare a dus la prinderea celor doi în flagrant. Am reușit să obținem de la instanță trei mandate de precheziții. Apoi, în urma investigațiilor, a doua zi, pe 5 iulie, am depistat și cea de-a doua doua persoană, în zona cartierului Mihai Bravu„, a explicat inspector de poliție- Mihalcea Florian, șeful secție nr.2 Ploiești.

Agentul de poliție Sebastian Gheorghe are 23 de ani și a terminat școala în 2018. A lucrat o vreme la București, iar acum s-a întors acasă. Cunoaște Ploieștiul ca în palmă, iar asta îl ajută în activitatea de polițist.

În noaptea de 3 iulie, eram, în patrulare în zona de nord a Ploieștiului. Am fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că două persoane au sustras componente de la o mașină aflată pe strada Brumărelellr. Am căutat mașina cu care erau cei doi suspecți, am interceptat-o pe strada Cameliei și am procedat la imobilizarea hoților. Am reușit să prindem unul dintre ei, celălalt a fost identificat și depistat ulterior. Mă bucur că am contribuit la rezolvarea acestui caz, am tratat apelul cu maximă seriozitate, era un caz la care lucram și constituia o prioritate pentru noi„, a povestit agentul de poliție Sebastian Gheorghe.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut